Ce boli crunte cauzează lipsa somnului sau o calitate proastă a somnului. Dr. Florin Mihălţan: ”Poate provoca și cancer”

Societatea Română de Pneumologie (SRP) şi Secţiunea de Somnologie şi Ventilaţie Non-Invazivă (SSVNI) din cadrul SRP celebrează vineri, 18 martie 2016, Ziua Mondială a Somnului, eveniment ce are scopul de a atrage atenţia asupra tulburărilor de somn şi a impactului acestora în viaţa fiecărui individ.
Ziua Mondială a Somnului se desfăşoară în acest an sub sloganul ,,Somnul odihnitor este un vis accesibil” și pune accentul pe faptul că cele mai multe tulburări de somn pot fi prevenite sau tratate. Cu toate acestea,mai puțin de o treime dintre suferinzi caută ajutor medical.
Apneea în somn este o problemă la fel de serioasă și în rândul copiilor, 1 din 10 copii având risc de a dezvolta tulburări de respirație în timpul somnului, așa cum arată rezultatele primului studiu din România în acest sens. La nivel internațional sunt date actuale care subliniază evoluția acestor probleme către vârsta de adult. Lipsa somnului sau o calitate proastă a somnului au un impact negativ pe termen scurt şi lung asupra sănătăţii pacienţilor şi se pot asocia inclusiv cu obezitate, diabet, slăbirea sistemului imunitar, unele cancere şi apariţia condiţiilor favorizante ale depresiei sau anxietăţii”, a declarat Prof. Dr. Florin Mihălţan, Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.
Somnul neodihnitor şi oboseala sau somnolența din timpul zilei ascund de multe ori patologii ale somnului cu multiple implicaţii cardiovasculare, metabolice şi socio-economice. Un număr deloc neglijabil dintre accidentele mortale de pe autostrăzi, provocate de adormirea la volan, au fost asociate cu tulburări ale somnului. Persoanele care suferă de apnee în somn sunt de 6 ori mai expuse riscului de a fi implicate într-un accident de maşină. Din acest motiv, întrucât ,,Somnul odihnitor este un vis accesibil”, dorim să subliniem cu această ocazie importanța includerii sindromului de apnee în somn de tip obstructiv pe lista patologiilor care necesită evaluarea la acordarea sau reînnoirea permisului de conducere, reluând campania “Nu porni cu somnul la drum, a declarat Dr. Oana Deleanu, Preşedintele Secţiunii de Somnologie şi Ventilaţie Non-Invazivă.
Societatea Română de Pneumologie şi Secţiunea de Somnologie şi Ventilaţie Non-Invazivă atrag atenţia asupra felului în care România s-a aliniat la Directiva Comisiei 2014/85/UE din data de 1 iulie 2014, prin transpunerea prevederilor în Ordinul nr. 1255/2016 pentru modificarea și completarea normelor minime privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, publicat în Monitorul Oficial nr. 780 din 20 octombrie 2015, care include sindromul de apnee în somn de tip obstructiv pe lista patologiilor care necesită evaluarea la acordarea sau reînnoirea permisului de conducere.
“Pentru a conduce în condiţii de siguranţă sunt necesare 7-9 ore de somn zilnic, de bună calitate. A fi treaz mai mult de 20 de ore determină o depreciere a vitezei de reacţie egală cu cea în cazul unei alcoolemii de 0,08% – limita legală în toate statele”, a declarat Titi Aur, multiplu campion la Raliul României şi fondatorul Şcolii de Conducere Defensivă.
În aceste condiţii, Societatea Română de Pneumologie este alături de pacienţi, sprijinind elaborarea aplicaţiei Help Snoring! şi formarea Asociaţiei Pacienţilor Asistaţi Respirator.
Aplicaţia Help Snoring! testează riscul de apnee în somn, oferă informaţii despre boală, complicaţiile ei, diagnostic şi tratament şi trimite utilizatorul la cel mai apropiat cabinet de Somnologie.
“Asociaţia Pacienţilor Asistaţi Respirator are drept obiectiv îmbunătăţirea și menţinerea calităţii vieţii pacienţilor printr-o serie de activităţi care includ și demersuri pentru apărarea drepturilor pacienţilor”, a declarat Monica Vidan, Preşedintele Asociaţiei ASCID – Centrul de Informare și Îmbunătățire a Calității Vieții.

Recent Posts

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

10 minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

40 de minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

o oră ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

3 ore ago

Citeste si: