Ce ai și ce n-ai voie să faci după Legea antifumat și cum poate fi fentată

Din 16 martie, intră în vigoare noile modificări aduse Legii antitabac. Multe dintre ele sunt „belicoase” și se pot solda cu amenzi usturătoare

Dana Lascu

Modificările aduse Legii antifumat au fost promulgate și publicate în Monitorul Oficial în ianuarie. Ulterior, acestea au fost contestate la Curtea Constituțională, dar judecătorii au respins acțiunea, așa că din 16 martie intră în vigoare.

Ce spune legea în formă nouă

Potrivit noilor reglementări, fumătorii nu-și vor mai putea aprinde țigările în spațiile publice închise (localuri, cluburi, baruri, cafenele, ceainării și orice alte asemenea), nu vor mai exista „camerele de fumat” în sediile firmelor sau ale instituțiilor, și nici nu se va putea fuma în locurile de joacă pentru copii, nici măcar cele în aer liber. În plus, este interzisă şi vânzarea la bucată a ţigaretelor şi a ţigărilor de foi. Noua lege îi priveşte chiar şi pe taximetrişti, întrucât în mașinile lor, care fac un serviciu public, fumatul va fi interzis. Interdicţia se aplică şi în mijloacele de transport în comun, în unităţile sanitare, de învățământ, precum și cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private. De asemenea, în aceleași spații nu mai pot fi folosite nici țigaretele electronice. Mai mult, și acestea sunt reglementate strict. Spre exemplu, fiecare tub de soluție trebuie să aibă specificat conținutul de nicotină și să aibă minimum 10 mililitri.

Ce amenzi riști dacă încalci legea

Persoanele fizice care nu respectă noile prevederi legale riscă să plătească amenzi de până la 500 de lei. În cazul cluburilor, barurilor și restaurantelor, sancțiunile sunt mai dure: între 5.000 și 15.000 de lei, dar se poate ajunge până la suspendarea temporară a activităţii, dar și închiderea localurilor prinse pe picior greșit. Potrivit statisticilor financiare, industria tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după sectorul petrolier. În 2014, spre exemplu, companiile de tutun au virat la buget aproape 2,74 miliarde de euro prin accize, TVA, dar și alte contribuţii. Suma a însemnat, practic, 1,75% din PIB şi 12,5% din totalul veniturilor bugetare.

Unde mai poți fuma:

● în propria casă, pentru că judecătorii de la Curtea Constituțională au decis că acesta nu este spațiu public, chiar dacă ai musafiri, așa că nu se supune rigorilor legii;

● pe terasele restaurantelor, barurilor, cafenelelor, ceainăriilor și oricăror astfel de stabilimente. Terasele au fost excluse din definiția de „spațiu public”, chiar dacă au doi pereți și un tavan, cum precizează legea;

● în încăperile special amenajate de pe aeroporturi (pentru că pasagerii aflați în tranzit nu pot ieși din aeroport) și din penitenciare (deținuții nu pot ieși, după voie, în curtea închisorii)

● în aerul liber, cu excepția locurilor de joacă, unde legea interzice expres fumatul.

Fumătorii contraatacă! Cum ar putea fi fentată legea anti-fumat!

Nici nu s-a uscat bine cerneala de tipar pe Legea antifumat, că fumătorii vin deja cu soluții prin care ar putea fi fentate prevederile legale. Bloggerul Mihai Ursu, jurnalist de profesie, a identificat patru astfel de modalități. „Vreau să precizez de la bun început că și eu sunt contra fumatului în restaurante, în spitale, grădinițe, în școli, în sălile de concerte, la locul de muncă, în gări și peste tot pe acolo pe unde oamenii vin să mănânce, să rezolve o treabă sau să se caute de sănătate”, scrie el, pe pagina personală.

Cluburile private cu circuit închis

Prima soluție ar fi transformarea localurilor în cluburi private. Membrii acestora ar urma: să aibă cartele de acces, să semneze adeziuni în care iau la cunoștință faptul că este un loc unde se fumează și-și asumă consecințele, dar și să achite o cotizație lunară, din care o bucată se poate adăuga, foarte bine, la taxa pe viciu. În plus, și staff-ul ar trebui recrutat dintre fumători.

Localuri transformate doar seara în stabiliment cu circuit închis

O altă metodă a fi ca, după ora 23.00, să spunem, localul, să închidă ușile și, din acel moment, să funcționeze ca un club privat, după regulile mai sus menționate. Cine rămâne înăuntru poate fuma fără ca legea să-l mai pedepsească, pentru că o face într-un spațiu privat.

Înființarea unui „cult” ca al rastafarienilor

Și cultul religios e o soluție, susține bloggerul. „Doar nu de proști s-au înregistrat rastafarienii ca religie al cărei pilon central este consumul de iarbă, iar asta pe vremea când occidentalii încă erau chisați la cap și îi băgau la pușcărie pe toți nefericiții prinși cu un gram la ei”, scrie Mihai Ursu. Au existat precedente în care credincioșii rasta au fost declarați nevinovați de instanțe, care le-au consfințit dreptul de a consuma ce vor.

Cubul, ca „spațiu de cercetare”

Patroana unui club din Anglia și-a transformat pub-ul într-un „Centru pentru studierea fumatului”. „Și-a dublat clientela instantaneu, iar autoritățile locale, în bigotismul lor, au cheltuit milioane de lire ca să îi închidă prăvălia”, mai notează jurnalistul.

Toate pachetele de țigări, identice

Australienii au fost primii care au dat o lovitură puternică producătorilor de țigarete. De altfel, în această țară- continent dar și în Japonia, sunt cele mai drastice legi antitabac. În cele două state este interzis complet fumatul în apropierea instituțiilor publice sau de sănătate, în parcuri, pe plaje sau în anumite cartiere. Apoi, în Australia toate pachetele de țigări arată la fel. Pe niciunul nu scrie brandul (așa că fumătoprul nu știe ce cumpără), toate au cutia de aceeași culoare (una incertă, care produce repulsie) și pe fiecare față, în aproape în întregimea ei, sunt puse pictograme mult mai înfricoșătoare decât cele din România. Aceeași lege, cu pachetul unic, identic și îngrozitor, va intra în vigoare din această primăvară și în Anglia și Irlanda.

Nici în propria casă n-or să ai aibă voie

În Belgia, se vrea chiar interzicerea fumatului în casă! „Copiii sunt cei mai vulnerabili la fumat, sunt victimele frecvente ale infecțiilor respiratorii, iar atunci când stau într-un mediu de fumători sunt într-un mare pericol. Atunci, acele infecții se agravează și devin mai greu de tratat”, a justificat propunerea legislativă Roland Lemye, vicepreședintele celui mai mare sindicat al medicilor din Belgia, într-o scrisoare deschisă, publicată în cotidianul Le Soir.

Recent Posts

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

10 minute ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

40 de minute ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

o oră ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

o oră ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

2 ore ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

2 ore ago

Citeste si: