Din cuprinsul articolului
Cazuri Covid. De la începutul campaniei de vaccinare, peste 715.000 de români au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva-COVID-19, iar peste 481.000 au făcut deja şi rapelul.
În doar 24 de ore s-au administrat aproape 46.000 de doze Pfizer, Moderna şi AstraZeneca – cele trei seruri aprobate pentru folosire la nivelul Uniunii Europene.
Coordonatorul campaniei naţionale de imunizare, doctorul Valeriu Gheorghiţă, a anunţat, ieri, că aproape 90% din personalul vizat de prima etapă de vaccinare a primit serul, iar efectele sunt vizibile.
Coordonatorul Campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că rezultate bune au fost înregistrate în rândul cadrelor medicale care au fost vaccinate primele. Rata de infectare s-a redus în ultimele patru săptămâni cu aproximativ 87 de procente.
Dr. Ghoerghiţă a mai anunţat şi că rezultate bune s-au înregistrat şi în rândul persoanelor internate în centrele medico-sociale, unde rata de îmbolnăviri a scăzut cu 65 de procente.
”În ceea ce priveşte beneficiile vaccinării persoanelor internate în centrele medico-sociale şi rezienţiale, observăm o reducere cu peste 65%a numărului de cazri de îmbolnăvire prin COVID-19, în ultimele patru săptămâni. În perioada următoare, campania naţională se va concentra pe accelerarea vaccinării în judeţele unde rata infectării este mai mare faţă de media naţională, dar şi pe vaccinarea cadrelor didactice, unde vor fi implicate echipe mobile care vor lucra în Casa Corpului Didactic din fiecare judeţ şi în centrele universitare,” a declarat dr. Valeriul Gheorghiță, pentru Rador.
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…