Sari la conținut

CAZ UNIC Un băiețel de doi ani care nu-și poate folosi picioarele suferă de o boală pentru care medicii nu au găsit încă o denumire

Alfie Jones din Marea Britanie, un băiețel de numai doi ani, este singura persoană din lume diagnosticată cu o afecțiune care nu apare nicăieri în analele de medicină. Micuțul s-a născut parțial orb, surd și cu o gaură în inimă, iar acum nu poate merge și nici nu vorbește, scrie Dailymail.

Doctorii care au încercat să-și explice de ce suferă copilul s-au văzut puși în situația de a inventa un nume pentru o boală necunoscută până acum: ”dezechilibru de rearanjare cromozomială”.

Din păcate, Alfie nu va putea merge niciodată, din cauza unui șold dislocate, însă părinții lui, Marie și Ken sunt mulțumiți că trăiește și îl numesc “o micuță rază de soare”. Boala copilului spun ei, i-a ajutat să-și rezolve problemele în căsnicie și să-și dea seama ce contează cu adevărat în viață.

„Am ajuns într-un stadiu în care putem trece peste faptul că nu e ca toți ceilalți copii și îl vedem pur și simplu  ca pe fiul nostru. El ne-a unit ca familie, este <<lipiciul>> din relația noastră”, crede mama lui Alfie.

Medicii nu pot spune însă cu certitudine cât timp va trăi copilul, a cărui boală a fost declanșată de dezechilibre ale cromozomilor 11 și 15.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel