Sari la conținut

Caz unic în lume. Ce s-a întâmplat cu fetița care s-a născut fără sânge

Maisy Vignes, care are acum 4 ani, s-a născut în decembrie 2009 în Irlanda, iar la naştere nivelul hemoglobinei ei era zero. Prin venele micuţei curgea doar o substanţă asemănătoarei plasmei.

Tot sângele fetiţei fusese absorbit de organismul mamei sale, care a trebuit să facă o cezarină de urgenţă cu 6 săptămâni înainte de termen, pentru că altfel copilul s-ar fi născut cu sechele cerebrale.

Maisy este singurul caz cunoscut de supravieţuire cu hemoglobina zero la naştere. Medicii au mai întâlnit doar câţiva pacienţi care au avut hemoglobina 4.

Maisy_Vignes_4_yea_3042869b

Fetiţa a stat la terapie intensivă 4 săptămâni, timp în care a primit 3 transfuzii de sânge.

Acum, cazul ei este cercetat de medici din întreaga lume. Ei cred că problema a apărut în timpul sarcinii, când membranele din uter s-ar fi frecat între ele şi apoi s-au rupt, determinând organismul mamei să absoardă tot sângele fătului.

Din fericire, Maisy s-a dezvoltat perfect normal şi acum a început primul an de şcoală, la Holly Cross Primary School.

Elena Oceanu

Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel