Sari la conținut

Caz șocant în Vaslui. O tânără a MURIT în ambulanță, după ce se tratase pentru răceala ACASĂ

ambulanta
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Caz șocant în Vaslui. O adolescentă s-a stins din viață în ambulanță, după ce a ales să se trateze acasă pentru răceală la domiciliu.

Copila în vârstă de 15 ani, din comuna Tăcuta, a murit, în ambulanța care o transporta la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, după ce se tratase la domiciliu pentru febră şi tuse, iar apoi s-a prezentat la medicul de familie.

Potrivit celor declarate de reprezentanții Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, adolescenta a fost dusă în cursul zilei de joi la cabinetul medicului de familie din localitate deoarece starea ei se înrăutăţise, iar cadrele medicale de acolo i-au acordat primele îngrijiri şi au solicitat o ambulanţă.

Prezenta tuse şi febră de câteva zile

‘Pacienta prezenta tuse şi febră de câteva zile, iar din declaraţiile mamei fusese testată cu un test rapid pentru COVID-19, rezultatul fiind negativ.

A fost dusă la cabinetul medicului de familie, de unde s-a şi făcut solicitarea pentru ambulanţă, având în vedere că starea fetei era destul de gravă, aceasta având pe lângă tuse şi febră o insuficienţă respiratorie şi saturaţie a oxigenului de 80%.

A fost preluată cu ambulanţa pentru a fi transportată la spital, iar în sprijin a fost solicitată maşina de Terapie Intensivă Mobilă din cadrul SMURD’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui au transmis că pacienta a fost preluată de echipajul medical de Terapie Intensivă Mobilă care a efectuat manevrele specifice, care însă nu au dat rezultat, fiind declarat decesul. Poliţia a demarat o anchetă în acest caz.

‘Am fost sesizaţi de reprezentanţii Spitalului Judeţean cu privire la faptul că o fată de 15 ani a decedat în ambulanţă. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă’, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Mihaela Manoliu.

Coronavirus în România, 28 Ianuarie

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 31.724 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 41 mai mult decât în ziua anterioară. 3.201 dintre cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În total, până astăzi, 28 ianuarie, pe teritoriul României au fost înregistrate 2.146.558 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 44.601 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.894.077 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.452 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 59.857 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel