Categories: Ştiri sănătate

Caz șocant de agresiune asupra unui preot, după ce a afirmat că femeile grase nu ajung în Rai – Video

Caz șocant de agresiune asupra unui preot, în timpul unui eveniment la care acesta participa și vorbea despre cum femeile grase este posibil să nu ajungă în Rai.

Exact atunci o femeie s-a năpustit asupra lui și l-a azvârlit efectiv de pe scena unde își ținea discursul.

Mulțimea a fost uluită când bărbatul efectiv a zburat în mulțime, informează noticieros.televisa.com.

Evenimentul a avut loc în San Pablo, Brazilia. Marcelo Rossi este un lider religios controversat. Femeia a reușit să treacă de pază, a urcat pe scenă și l-a împins pe preot, aruncându-l în mulțime.

Acesta este filmul întâmplării șocante!

Se pare că gestul femeii a venit după ce liderul religios ar fi spus că femeile grase nu ajung în Rai, potrivit metro.co.uk. Bărbatul se simte bine, nu s-a rănit, însă enoriașa a fost reținută de autorități.

Femeia are 40 de ani și făcea parte dintr-un grup de persoane care venise din Rio de Janeiro pentru a asista la eveniment. Cei care o însoțeau spun că aceasta ar suferi de probleme psihice, potrivit noticieros.televisa.com.

La scena surprinsă de unul dintre enoriaşi au asistat în jur de 50.000 de persoane.

Recent Posts

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

3 minute ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

33 de minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

o oră ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

2 ore ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

3 ore ago

Citeste si: