Din cuprinsul articolului
Balonarea este o manifestare cauzată de o multitudine de factori. Adesea, nu implică o problemă gravă de sănătate și este asociată cu consumul excesiv al alimentelor.
De asemenea, balonarea poate fi provocată și de consumul anumitor alimente care sunt cunoscute pentru declanșarea balonării.
Dacă acestea persistă este important să ceri sfatul unui medic. Ea poate semnala probleme digestive mai serioase.
Pentru a evita această manifestare neplăcută, care poate fi însoțită de durere, este necesar să știi ce factori ar putea duce la declanșarea ei.
Obiceiurile nesănătoase, precum mestecatul de gumă sau consumul lichidelor direct din sticlă sau băute cu paiul, presupune înghiţirea de aer, deci ne balonăm. Vorbitul zgomotos la masă sau râsul în timpul mesei, la fel, deoarece vom înghiți cantități mari de aer fără să realizăm acest lucru.
Balonarea poate să provină şi de la excesul de fibre dure. Aici putem aminti câteva alimente, precum fasolea, varza, gulia, chiar şi cerealele integrale.
De asemenea, consumul de alimente grase sau dulciuri, duc şi ele la balonare.
Intoleranţa la lactoză nu este periculoasă, dar este deranjantă. Apoi, putem avea intoleranţă la lactoză dobândită pentru că am urmat o cură cu antibiotice sau pentru că am avut o intervenţie chirurgicală la nivelul tractului intestinal.
Imediat după masă, începem să consumăm ceaiuri care uşurează digestia. Ceaiurile de mentă, ghimbir sau cele care drenează ficatul.
Dacă ceaiurile și remediile naturale nu funcționează, se pare că este momentul să schimbi multe în stilul tău de viață, în special în privința dietei.
Pentru a rezolva problema balonării este important să ținem o dietă cu alimente care conţin puţine oligozaharide fermentabile. Sunt unele bacterii care prin aceste procese produc gaze. Noi le hrănim şi ne alegem cu gaze în urma lor, recomandă BZI.
Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…
Medic, despre importanța VITAMINEI D în organism! În ultimii ani, auzim și citim din ce în…
Sănătatea este un fundament al vieții noastre, un fir invizibil care leagă trupul, mintea și…
Institutul Național de Sănătate Publică, omagiat la Gala Performeri din Sănătate 2024. Premiile Speciale au…
Nu mai arunca cojile de măr! Un ingredient natural găsit în coaja de mar (acid…
Cancerul de sân afectează una din opt femei și, deși decesele au scăzut datorită unui…