Cauze și tratamente pentru respirația urât mirositoare. Guma de mestecat și spray-urile mentolate nu sunt o soluție pe termen lung
Din cuprinsul articolului
Cauze și tratamente pentru respirația urât mirositoare. Guma de mestecat și spray-urile mentolate nu sunt o soluție pe termen lung
Ți s-a întâmplat să fii ocolit de prieteni sau de familie? Ai observat că ori de câte ori ai ceva de spus lumea se retrage un pas sau doi în spate? Te-ai întrebat ce-i determină pe cei dragi să „fugă” de tine? Ei bine, poate fi vorba de mirosul neplăcut al gurii, cunoscut și sub numele de halitoză sau halenă. Nu este una dintre cele mai grave afecțiuni, dar în timp îți poate afecta viața socială și încrederea în sine.
Guma de mestecat sau spray-urile mentolate nu sunt decât soluții de moment. Ideal este să afli care sunt cauzele exacte ale respirației urât mirositoare. Deși de cele mai multe ori, mirosul urât al gurii este dat de o igienă dentară precară sau de probleme la nivelul danturii, cauzele apariţiei halitozei sunt din cele mai diverse.
Majoritatea cauzelor ţin de bacterii care aduc flora bacteriană a gurii în dezechilibru şi provoacă astfel miros al gurii. În mod normal, în cavitatea bucală este un echilibru între bacteriile aerobe (trăiesc cu aer) şi cele anaerobe (trăiesc fără aer). Cum creşte numărul celor anaerobe, cum apare halitoza!
Cauze pentru respirația urât mirositoare
Fumatul
Produsele din tutun duc la apariţia unui miros specific al gurii. În plus, tutunul poate distorsiona percepţia fumătorilor despre mirosul respiraţiei lor. De cele mai multe ori, fumătorii nu sunt conştienţi de mirosul neplăcut pe care îl emană respirația lor.
Mediul umed din gurăMediul umed din gură este propice apariţiei numeroaselor bacterii care se hrănesc cu resturile de alimente acumulate în spaţiile interdentare. Periajul sistematic al dinţilor după fiecare masă, sau dacă acest lucru nu este posibil, măcar dimineaţa şi seara, este indispensabil.În același timp, pentru eliminarea bacteriilor, se recomandă și perierea limbii, pe suprafața căreia se adună bacterii. Pentru o eficienţă sporită, puteţi folosi o periuţă care are dispozitivul de curăţare a limbii încorporat.
În plus, pentru eliminarea riguroasă a resturilor de alimente din spaţiile interdentare este indicată aţa dentară. Clătirea cu apă de gură după fiecare masă te va ajuta să ai o respiraţie proaspătă şi o senzaţie de “curat”.
Infecţiile parodontaleAcest tip de infecții pot fi şi ele una dintre cauzele respiraţiei urât mirositoare. Infecțiile paradontale pot avea urmări dintre cele mai grave: retragerea gingiilor, Resturile de mâncare se acumulează la baza dinţilor, unde se dezvoltă bacterii.
Depunerile de tartruO vizită la medicul specialist cel puţin o dată la 6 luni va remedia problema. Tartrul poate fi înlăturat prin intermediul unei proceduri de detartraj.
AlimentaţiaÎn top 3 al produselor alimentare care favorizează apariția mirosului neplăcut al gurii sunt ceapa, usturoiul și unele condimente. De asemenea, deși este mai puțin cunoscut acest fapt, este demonstrat științific că zahărul favorizează apariţia halitozei. Încearcă, pe cât posibil, să reduci consumul alimentelor şi băuturilor bogate în zaharuri.
Senzaţia de gură uscatăFenomenul de “gură uscată” vorbeşte despre existenţa unei probleme a glandelor salivare. Lipsa salivei determină pierderea controlului asupra dezvoltării bacteriilor din gură.
Deshidratarea excesivă a gurii poate duce la apariţia respiraţiei urât mirositoare. Activitatea enzimelor care încep procesul de descompunere a alimentelor chiar din gură este întreruptă. O hidratare corespunzătoare va duce la rezolvarea problemei.
Diverse afecţiuni ale sinusurilor, afecţiuni renale sau hepatice
Dacă în urma consultaţiilor stomatologice s-a stabilit că nu este vorba de o problemă a danturii sau gingiilor, atunci respiraţia neplăcută poate fi cauzată de diverse afecţiuni ale sinusurilor, afecţiuni renale sau hepatice. De asemenea, persoanele care suferă de diabet se pot confrunta cu problema respiraţiei urât mirositoare.
Apneea de somn sau sforăitulO altă cauză este apneea de somn sau sforăitul. Acest lucru împiedică producerea de salivă.
Tratamente pentru respirația urât mirositoare
Folosește periuța de dinți și ața dentară
Spălatul pe dinți după fiecare masă ajută la îndepărtarea plăcii bacteriene, principala cauza a respirației urât mirositoare. Utilizează periuța pentru curățarea dinților, a limbii și a obrajilor.
Un tratament împotriva halenei, la fel de eficient, este și utilizarea aței dentare. Aceasta ajută la curățarea resturilor alimentare rămase între dinți, ce favorizează dezvoltarea bacteriilor și apariția respirației urât mirositoare.
Folosește apa de gură
Apa de gură poate fi o metodă eficientă de a scăpa de halenă, însă pentru o perioadă scurtă (aproximativ 20 minute). Caută o variantă cu efect anti-bacterian pentru a scăpa de cauza repirației urât mirositoare.
Curăță-ți limba
Curățarea limbii este una dintre cele mai eficiente metode de a scăpa de halenă. Utilizează periuța de dinți sau o racletă specială, în combinație cu apa de gură, pentru prevenirea acumulării bacteriilor. Dacă este prima dată când faci această curățare, senzația va fi un pic ciudată, dar realizată regulat te va ajuta să scapi de respirația urât mirositoare.
Fumatul este unul dintre principalii factori care duc la apariția afecțiunii numite „halena fumătorului”. În plus, și respirația unui fumător poate fi foarte deranjantă pentru un nefumător. Pentru sănătatea ta dentară și generală, renunță la acest obicei.
Bea mai multă apă
Cafeaua și băuturile alcoolice produc deshidratare și lasă în gură un sediment ce se depune pe suprafața dinților, provocând halenă. Ca să scapi de cauzele repirației urât mirositoare, ar fi bine sa înlocuiești cafeaua, alcoolul, băuturile carbogazoase si dulci cu apă. Bea cel puțin 2 litri/zi, pentru a avea un ph al cavității bucale optim, pentru a preveni cariile și a elimina în mod natural cauzele halenei.
Dacă mirosul neplăcut persistă mai mult de 24 de ore, fără un motiv anume, este cazul să faci o vizită la medicul stomatolog. Respirația urât mirositoare (halena) poate ascunde semne ale unei boli gingivale sau digestive, dar mai poate fi și un semn al deshidratării sau o consecință a administrării de medicamente.