Sari la conținut

Cauze neașteptate ale cancerului. Ce factori neobișnuiți influențează dezvoltarea bolii?

Bolnavii de cancer

Cancerul este o afecțiune gravă de sănătate, cu potențial letal. Deși cauzele pentru care această boală se dezvoltă nu sunt precise, există anumiți factori ce pot influența dezvoltarea bolii și sunt asociați cu aceasta. Iată câteva cauze neașteptate ale cancerului pe care nu trebuie să le ignori!

Motivul pentru care mai este numit „boala cu o mie de feţe” este faptul că nu doare, semnele şi simptomele cancerului fiind adesea silenţioase, mimând afecţiuni peste care trecem uşor cu vederea. Durerile apar deja în stadii destul de avansate, atunci când boala a crescut destul şi invadeaza în vecinatate, sau poate chiar la distanţă.

De aceea, este important să recunoaștem cât mai mulți factori de risc și, de asemenea, factori pe care îi putem controla ușor pentru a reduce semnificativ riscul de a dezvolta afecțiunea.

Cauze neașteptate ale cancerului. Cum poți reduce riscul?

Alcoolul

În 2016, cercetătorii danezi au publicat un studiu ale cărui rezultate leagă consumul excesiv de alcool cu riscul de a dezvolta cancer mamar. Astfel, s-a descoperit că femeile care au crescut consumul de alcool pe parcursul a 5 ani s-au confruntat cu un risc mai mare de cancer de sân, cu toate că același consum de alcool este corelat și cu o inimă mai sănătoasă. Din fericire, există alternative mult mai bune pentru a menține sănătatea sistemului cardiovascular, precum mișcarea, o alimentație sănătoasă, bogată în nutrienți și managementul stresului. Pe lângă cancerul mamar, cercetătorii au descoperit că alcoolul crește incidența cancerului de esofag, de ficat, colorectal și riscul apariției tumorilor la nivelul creierului, scrie Ziarul de Sănătate.

Ambalajele produselor

Auzim peste tot că ceea ce mâncăm are un impact foarte mare asupra organismului, dar ambalajele produselor joacă și ele un rol destul de important. Recipientele și ambalajele mâncărurilor de tip fast-food pot conține substanțe chimice perfluorinate (PFC și PFAS). Acestea sunt folosite pentru a obține un înveliș al ambalajelor care să nu permită trecerea grăsimilor și a petelor, însă ele pot contamina foarte ușor mâncarea. Substanțele chimice aflate în ambalaje pot provoca probleme ale rinichilor, ficatului, inimii, probleme de fertilitate, slăbesc sistemul imunitar, mai ales în cazul copiilor, și pot duce la apariția anumitor tipuri de cancer.

Cauze neașteptate ale cancerului. Anumite produse de protecție solară

Expunerea excesivă la soare, mai ales în intervalele orare în care soarele atinge potențialul maxim, este extrem de nocivă, însă și folosirea abuzivă a unui tip greșit de protecție solară poate prezenta riscuri. Benzofenona-3 sau oxibenzona este un ingredient care să găsește frecvent în compoziția produselor de protecție solară, ce poate provoca reacții alergice, determină apariția radicalilor liberi ce pot afecta ADN-ul și poate spori riscul de a dezvolta cancer.

Lumânările parfumate și odorizantele de cameră

Limonenul, o hidrocarbură folosită pentru a crea mirosul de citrice, este adesea folosit în crearea produselor odorizante și lumânări parfumate. Când limonenul este eliberat în aer, reacționează cu ozonul și formează formadelhidă care este asociată cu o serie de tipuri de cancer, inclusiv leucemia mieloidă și cancerul nazofaringian. Parfumurile ambientale mai sunt corelate și cu dezvoltarea astmului și apariția dezechilibrelor hormonale.

Un stil de viață sedentar

Un grup de cercetători de la Universitatea Rosenburg din Germania a analizat cum influențează sedentarismul riscul de a dezvolta cancer. Rezultatul? Riscul este direct proporțional cu timpul petrecut fără a face mișcare! Cu cât participanții aveau o viață mai sedentară, cu atât prezentau un risc mai mare de a dezvolta cancer de colon, de endometru sau de plămâni, iar acest risc crește cu fiecare 2 ore petrecute stând degeaba, indiferent dacă obișnuiau sau nu să facă mișcare.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel