Din cuprinsul articolului
Afecțiunile cardiace, respiratorii, accidentul cerebral, Alzheimerul, diabetul de tip II, cancerul au au ca numitor comun inflamația cronică (numită şi inflamație sistemică). Cercetările din ultima perioadă incriminează inflamația cronică ca factor de risc major în dezvoltarea bolilor degenerative şi în procesul de îmbătrânire.
Spre deosebire de inflamația acută, care este de obicei o reacție imediată, pe termen scurt, inflamația cronică este, în general, de nivel scăzut, fără simptome clar perceptibile, continuă şi recurentă. Dacă totuşi apar, cele mai comune simptome sunt durerea şi umflarea, continue sau care izbucnesc la anumite intervale.
Inflamația indusă de stres, odată declanşată, poate persista nedetectată ani sau zeci de ani, timp în care celulele moarte se propagă în tot corpul. Majoritatea pacienților, fără dureri, pot să creadă că sunt sănătoşi, dar, în timp, cascada inflamatorie existentă poate duce la boli degenerative grave.
Inflamația reprezintă un proces normal, de protecție naturală a organismului, împotriva unor „invadatori“ precum virusurile şi bacteriile. Ea poate apărea în toate țesuturile organismului, piele, muşchi, articulații, creier, sistem cardiovascular, digestiv.
Prin declanşarea unui proces inflamator, sistemul imunitar al organismului localizează şi izolează țesuturile afectate, lezate sau infectate, neutralizează substanțele toxice sau distruge microorganismele.
Răspunsul inflamator diferă de la o persoană la alta, în intensitatea sa fiind implicați factori ce țin de organism – starea generală, gradul de nutriție sau imunitatea, cât şi factori ce țin de agentul cauzator – durata de acțiune, intensitatea sa. În funcție de toți aceşti factori, se pot deosebi două tipuri de inflamație – acută şi cronică.
Inflamația acută poate fi comparată cu o armată defensivă care distruge invadatorii. Este prima reacție a organismului la agentul agresor şi poate dura de la câteva ore până la câteva zile. Un răspuns inflamator acut bine controlat are mai multe roluri de protecție: previne răspândirea agenților infecțioşi şi daunele la nivelul țesuturilor din jur; ajută la îndepărtarea țesutului deteriorat de agenți patogeni şi asistă procesele de reparare a organismului. Într-o stare de sănătate bună, reacția inflamatorie este doar temporară.
Ce se întâmplă când inflamația se cronicizează?
În funcție de severitatea afectării (dată de durată şi intensitate) şi intensitatea răspunsului sistemului imunitar, procesul inflamator se poate extinde la țesuturile sănătoase din jur și pot apărea defecte de vindecare, iar dacă această stare inflamatorie durează mai mult, se cronicizează. În acest caz, corpul îşi îndreaptă armele împotriva organismului în loc să formeze scut împotriva bacteriilor şi a virusurilor.
Activarea excesivă şi prelungită a sistemului imunitar mediată de macrofage (celule imunitare cu rol de încorporare şi digerare a microorganismelor şi a celulelor bătrâne) determină sinteza şi eliberarea crescută de cytokine proinflamatorii (interleukină IL – 6, TNF α şi IL -1β), care întrețin astfel inflamația.
țesuturile afectate sunt invadate ulterior de limfocite (alte celule imunitare). Limfocitele T distrug celulele infectate cu virusuri, iar limfocitele B produc anticorpi care indică în mod specific microorganismele care trebuie distruse. Macrofagele şi celelalte leucocite eliberează specii reactive de oxigen şi proteaze, distrugând sursa de inflamație, dar de multe ori se ajunge şi la lezarea țesuturilor proprii. În situația în care organismul este incapabil să repare țesutul lezat, cascada inflamatorie continuă.
• Disfuncțiile mitocondriale. Ca urmare a expunerii la agenți stresori: chimicale şi toxine din mediu, fum de țigară etc.
• Produsele rezultate din glicoliza avansată (AGEs) sunt componente instabile şi toxice care se formează prin prăjirea alimentelor sau prin ingerarea în exces a zahărului sau dulciurilor. Aceste substanțe sunt percepute de organism ca „străine“ şi corpul îşi construieşte un atac imunitar împotriva lor, rezultând inflamația. AGEs sunt asociate cu maladia Alzheimer, artritele, arteriosclerozele, diabet, hipertensiune arterială, cataractă şi depresiunea retinei (macula lutea).
• Nivelurile crescute de acid uric reprezintă factor de risc pentru gută, afecțiuni renale, hipertensiune şi sindrom metabolic.
• Reacții inflamatorii acute nerezolvate (infecțiile microbiene sau virale), pe care sistemul imunitar nu reuşeşte să le elimine complet.
• Prezența unor antigene din mediu (precum mucegai, polen) şi a unor moleculelor pro-inflamatorii, pe care sistemul imunitar le percepe ca intruşi.
• Activitatea neadecvată a sistemului imunitar (disfuncție autoimună) este o cauză din ce în ce mai comună a inflamației cronice care se manifestă la mulți oameni în zilele noastre. Sistemul imunitar are o percepție greşită, având ca rezultat atacul efectiv asupra unor părți ale corpului cum ar fi articulații, organe şi alte țesuturi.
• Vârsta
Spre deosebire de persoanele mai tinere (al căror nivel de citokine inflamatorii de obicei creşte doar ca răspuns la infecții sau leziuni), adulții mai în vârstă pot avea niveluri constant ridicate ale mai multor molecule inflamatorii, în special IL-6 şi TNF-α. Această creştere poate fi corelată cu o disfuncție mitocondrială cumulată cu distrucții oxidative sau poate fi cauzată de alți factori de risc asociați cu înaintarea în vârstă (creşterea țesutului adipos visceral sau reducerea hormonilor sexuali).
• Obezitatea
Oamenii de ştiință au descoperit că celulele grase nu reprezintă doar un exces de grăsime în stare latentă. Acestea secretă de fapt acid arahidonic, care se transformă în substanțe proinflamatorii, care circulă prin organism. țesutul adipos este un organ endocrin care stochează şi secretă o multitudine de hormoni şi citokine care afectează metabolismul. Celulele adipoase din grăsimea viscerală pot produce şi elibera în circulația sangvină TNF-α şi IL 6 în cantități suficient de mari pentru a induce un răspuns inflamator puternic. La persoanele supraponderale, 35% din totalul de IL-6 (citokina proinflamatorie) este produs de grăsimea viscerală (grăsimea din zona abdomenului).
Cele mai multe persoane supraponderale sau obeze au niveluri de leptină ridicate. Leptina este hormonul care ajută creierul să ştie câtă grăsime corporală trebuie depusă şi care acționează pentru reducerea apetitului, creşterea metabolismului şi pentru reglarea fertilității la femei. În astfel de cazuri, leptinele nu sunt capabile să regleze apetitul şi metabolismul aşa cum ar trebui s-o facă. Problema nu constă în faptul că leptinele nu funcționează corespunzător, ci în faptul că celulele grase nu răspund corect la mesajele pe care leptinele le trimit. De aceea, corpul produce chiar mai multe leptine. În schimb, aceasta poate contribui la inflamația cronică. În acelaşi timp, aşa cum se întâmplă şi cu rezistență la insulină, inflamația cronică poate, de asemenea, să producă rezistență la leptină, stabilind un alt cerc vicios de stări nesănătoase în organism.
• Alimentația
Consumul de grăsimi saturate este asociat cu o creştere a markerilor pro-inflamatori mai ales la persoanele diabetice şi la cele supraponderale. Grăsimile trans-esterificate sau hidrogenate (margarină, unt) inhibă enzimele care procesează acizii graşi omega 3 şi cresc markerii inflamatori (IL-6, TNF-α, IL-8, CRP), cu predilecție la persoanele supraponderale.
Dezechilibrul aportului de grăsimi omega-3 şi omega-6. Acizii graşi esențiali omega-6 (uleiurile vegetale polinesaturate: de floarea soarelui, soia, semințe de bumbac şi porumb), sunt proinflamatori deoarece sunt transformați în organism în acid arahidonic, acesta generând celule şi hormoni proinflamatorii. Pe de altă parte, acizii graşi esențiali omega-3 (pește, cânepă, in, alge) au rol antiinflamator puternic.
Alimentația hipercalorică întreține inflamația cronică.
Alimentele care cresc brusc nivelurile de insulină. Zahărul alb, siropul de porumb, precum şi carbohidrații rafinați pot ridica brusc valorile zahărului din sânge şi deprimă sistemul imunitar. Printre alimentele nesănătoase se numără pâinea albă, fursecurile, prăjiturile şi sucurile. Organismul tebuie să producă mai multă insulină pentru a normaliza nivelul de glucoză. Excesul de insulină ridică nivelul de acid arahidonic din sânge, creşte producția de celule şi hormoni proinflamatorii.
Teste sanguine care evidențiază inflamația
Inflamația acută: număr de leucocite, viteză de sedimentare a hematiilor (VSH), electroforeza proteinelor.
Pentru inflamația cronică: Proteina C reactivă înalt sensibilă, fibrinogenul. Markerii specifici pentru inflamația cronică sunt: factorul de necroză tumorală (TNFα); Interleukina-1 beta (IL-1β); Interleukina-6 (IL-6); Interleukina-8 (IL-8). Markeri suplimentari: glucoza în sânge, hormonii sexuali, vitamina D.
Ion Țiriac s-a angajat într-un proiect caritabil ambițios alături de Fundația Metropolis, care vizează construirea…
Novo Nordisk, compania daneză care a revoluționat deja piața cu medicamentele Ozempic și Wegovy, se…
APMGR. Producătorii de medicamente generice atrag atenția că românii ar putea rămâne fără Paracetamol și…
Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) anunţă că, în perioada 28 octombrie - 3 noiembrie,…
Femeile din țările din estul Europei trebuie să muncească în medie de trei ori mai…
La Spitalul de Psihiatrie Socola din Iași a fost inițiată o anchetă privind suspiciuni de…