Cătina, regina imunității și leac anti-îmbătrânire. Nicăieri în lume, această plantă nu are atâtea principii active și nutrienți ca la noi în țară

Cătina, regina imunității, numită „Ginsengul românesc”, certificată ca un bun vaccin antigripal, datorită fructelor sale, ca niște bobițe aurii, care se coc toamna, ne oferă un nesperat ajutor tuturor, indiferent de vârstă sau afecțiuni.

Conform cercetărilor efectuate de specialiști, cătina care crește în țara noastră are un conținut chimic de excepție, poate cel mai bogat din întreaga lume. Niciunde în lume nici varietatea naturală, nici soiurile ameliorate nu conțin atât de multe principii active, vitamine, minerale, microelemente, flavonoizi și aminoacizi cât cele întâlnite la nivelul cătinei care crește în țara noastră, mai ales în zona subcarpatică.

Fructul de cătină conține de două ori mai multă vitamina C decât măceșul și de 10 ori mai mult decât citricele, de asemenea, conține o cantitate de trei ori mai mare de vitamina E decât germenii de grâu, de trei ori mai multă vitamina A decât morcovii și de 4 ori mai multe enzime, care protejează corpul de radicalii liberi, în comparație cu ginsengul. În fructele coapte conținutul de vitamina C depășește 400-800 mg la 100 g suc proaspat. Alte vitamine prezente în fruct sunt A, B1, B2, B6, B9, E, K, P, F. Mai regăsim celuloza, betacaroten (într-un procent net superior celui din pulpa de morcov), microelemente ca fosfor, calciu, magneziu, potasiu, fier si sodiu, uleiuri complexe, aminoacizii esențiali, acizii grași esențiali.

Uleiul de cătină este folosit în tratamentul ulcerului gastric și duodenal, diareei, urticariei și stărilor alergice, maladiilor neuroendocrine, reumatismului, afecțiunilor circulatorii și hepatice, alcoolismului, anemiei, asteniei și chiar stresului. Uleiul de cătină ajută la reglarea tranzitului intestinal, fiind de folos persoanelor care suferă de constipație. Are un efect protector asupra gingiilor. Extractele din frunze și ramuri au acțiune diuretică.

Cătina conține o diversitate de nutrienți care au grijă de sănătate fiind recomandată și în situațiile când dorim să scăpăm de câteva kilograme. Acest fruct este printre puținele surse naturale de acizi grași omega-7, care ne poate ajuta să rămânem slabi.

Uleiul de cătină, presat la rece, încetinește îmbătrânirea pielii. Pe lângă vitamina C, vitaminele E și A face din cătină și uleiul extras din ea, cea mai bună soluție naturală pentru regenerarea pielii. Este potrivit pentru toate tipurile de ten, având un puternic efect antirid. Datorită ingredientelor active din conținutul său, uleiul de cătină presat la rece vindecă pielea de arsuri (inclusiv solare), răni, psoriazis, dermatite, eczeme, acnee, herpes.

Vinul de cătină poate fi considerat un remediu natural, deoarece ajută organismul vitaminizându-l, având în același timp și o acțiune tonică.

Precauții sau contraindicații în consumul de cătină nu există.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

6 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

7 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

7 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

8 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

8 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

8 ore ago

Citeste si: