Sari la conținut

Cătina cu miere, recomandată și de medici. Întărește sistemul imunitar și ține infecțiile și virozele la distanță

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Efectele benefice ale boabelor de cătină asupra sănătății sunt cunoscute încă din Antichitate. Fructele sunt folosite atât pentru prepararea ceaiurilor, cât și a sucurilor, siropurilor și uleiurilor.

Cătina este de zece ori mai bogată în vitamina C decât citricele. Conține, de asemenea, vitaminele A, B complex, K, P și F. Vitamina E din cătină este foarte importantă în procesele de regenerare ale organismului.

Foarte bună pentru copiii care răcesc ușor

„Eu folosesc cătina, de cele mai multe ori, ca tratament adjuvant pentru creșterea imunității. O recomand părinților cu copii subnutriți sau care răcesc ușor”, explică dr. Laura Zainescu, medic de medicină generală cu competențe în apifitoterapie și homeopatie la Kronmedica Brașov.

Specialistul mai spune că pentru creșterea imunității se recomandă un amestec din fructe de cătină zdrobite, amestecate cu miere: „Se administrează o linguriță pe zi copiilor peste 4 ani, timp de trei luni. Sigur, dacă e vorba de un copil cașectic i se poate da în fiecare zi pentru stimularea poftei de mâncare”.

Medicul adaugă că mlădițele de cătină, mugurii și nu fructul sunt cele mai bune. Pentru un efect imunizant maxim, mugurii de cătină trebuie combinați cu echinaceea cu propolis, coacăz negru și măceșe.

Un alt fel în care se poate consuma cătina este sub formă de suc. Acesta se obține din fructe fierte, amestecat apoi cu alte sucuri pentru un gust îmbunătățit, întrucât cătina este amăruie. Fructele sunt folosite și în industria cosmetică. Datorită conținutului bogat în vitaminelele A și E, produsele cosmetice pe bază de cătină reîntineresc și regenerează țesuturile, tratează arsurile și escarele.

Sirop de cătină cu miere

Dintr-o jumătate de kilogram de fructe de cătină spălate și curățate de codițe și 500 ml de miere se obține un amestec care se dă prin mixer. Pasta obținută se trece prin tifon pentru a îndepărta cojile. Ce rămâne se pune în sticle și se lasă la macerat câteva zile. Se păstrează în frigider și se ia o linguriță dimineața, eventual cu apă plată. Există și varianta de a adăuga pur și simplu cătina în miere și de a o lăsa la rece câteva zile.

CE BOLI TRATEAZĂ ȘI PREVINE CĂTINA?

”Cătina este foarte indicată în stimularea sistemului imunitar, în tratarea răcelilor, gripei, infecțiilor.  Pentru tratarea hepatitei și a cirozei, sucul de cătină precum și decoctul de cătină sunt excelente. În caz de răceli, gripe, pneumonii, se consumă sirop de cătină pe stomacul gol sau se face o cură de cătină cu miere, grăbind astfel vindecarea. Hemoragiile interne, bolile splinei și ale ficatului se tratează tot cu suc sau ulei de cătină, precum și cu pulbere din scoarță de cătină. Sterilitatea, depresia, anxietatea, diareea sau dizenteria se tratează cu ajutorul sucului sau a pulberii de cătină. Spre exemplu, ca remediu de urgență în cazul dizenteriei și a diareei, precum și a colitelor, se ia o linguriță de pulbere de scoarță. Râia și plăgile, precum și arsurile pot fi tratate cu ulei de cătină”, explică dr. Cătălin Luca.

 

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”. Și-a început activitatea de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”,în 2012, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel