Categories: Ştiri sănătate

Câţi fumători mor într-adevăr din cauza fumatului?

Studii anterioare sugerau că aproximativ jumătate dintre fumători decedează din cauza unei boli asociate cu fumatul, dar cercetări mai recente arată că lucrurile sunt chiar mai înfricoşătoare: două treimi dintre fumători mor din cauza acestui obicei, iar fumatul le scurtează viaţa, în medie, cu zece ani.

Cel mai recent studiu în domeniu, realizat în Australia şi publicat în jurnalul BMC Medicine, a inclus cca. 200.000 de persoane şi a arătat că fumătorii prezintă un risc de deces de trei ori mai mare comparativ cu cei care nu au fumat niciodată.

Fumatul a doar 10 ţigări pe zi dublează riscul de moarte, iar fumatul a 20 de ţigări zilnic măreşte riscul de 5 ori.

Până de curând se credea că aproximativ jumătate dintre fumători mor din cauza unei maladii asociate cu fumatul, dar cercetători mai noi, realizate în Marea Britanie şi SUA, au evidenţiat o proporţie mult mai mare – până la 67% -, iar studiul australian a confirmat aceste rezultate, cu ajutorul unui eşantion amplu, de cca. 200.000 de persoane de peste 45 de ani, care au fost urmărite timp de 4 ani.

Vestea bună, spun cercetătorii, este că renunţarea la fumat aduce beneficii clare şi durabile în planul sănătăţii. În cazul celor care se lasă de fumat până la vârsta de 45 de ani,  creşterea riscului de deces este anihilată aproape complet.

Recent Posts

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

9 minute ago

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

28 de minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

59 de minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

o oră ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

2 ore ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

2 ore ago

Citeste si: