Sari la conținut

Câteva gesturi simple, la îndemâna oricui vă pot menţine în formă mai eficient decât antrenamentul la sală

Crezi că trebuie neapărat să-ţi petreci ore întregi la salaă ca să dai jos kilogramele în plus şi să te menţii în formă? Potrivit specialiştilor, doar câteva minute în plus pe zi de activitate intensă te ajută să arzi caloriile rapid.

Oamenii de ştiinţă au monitorizat activitatea a 4.500 de adulţi şi au descoperit că frecevenţa exerciţiilor este mai importantă decât durata lor.

Ei au aflat că exerciţiile scurte şi intense au acelaşi efect ca cele moderate de lungă durată.

Cei care preferă reprizele scurte şi intense de exerciţii nu trebuie să meargă la sală ci să urce scările în loc să ia liftul, să pacheze maşina mai departe de casă sau de locul de muncă sau să coboare din autobuz cu una-două staţii mai devreme.

Potrivit rezultatelor studiului, câteva minute de activitate intensă pe zi pot reduce riscul obezităţii cu 2% pentru bărbaţi şi cu 5% pentru femei.

,,Urcatul scărilor sau mersul pe jos sunt alegeri care pot schimba în mod pozitiv starea de sănătate, iar intensitatea exerciţiilor este mai importantă decât durata lor pentru a preveni creşterea în greutate” spune Dr Jessie Fan, de la Universitatea din Utah.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel