Câte ore de fasting sunt necesare pentru a reduce senzația de foame

Tot mai multe persoane sunt fascinate de rezultate promiţătoare ale postului intermitent, care ajută nu doar în lupta cu kilogramele în plus, dar şi ca stil de alimentaţie.

Postul sau fastingul intermitent (FI), respectiv limitarea consumului de alimente la o fereastră prestabilită, este un regim popular de pierdere în greutate.

O fereastră de zece ore înseamnă să vă limitaţi programul zilnic de alimentaţie la zece ore şi să postiţi în restul de 14 ore. De exemplu, dacă mâncaţi prima masă la ora 9 dimineaţa, ar trebui să mâncaţi ultima îmbucătură până la ora 19.00, spun cercetătorii, scrie News.ro.

Mâncatul într-o fereastră de 10 ore este asociat cu o energie şi o stare de spirit mai bune şi cu un nivel mai scăzut al foamei, arată rezultatele celui mai amplu studiu ştiinţific de acest tip realizat în Marea Britanie de cercetătorii de la King’s College London.

Beneficii pozitive pentru sănătate

În ciuda faptului că unii susţinători ai FI promovează în mod obişnuit ferestrele restrictive de alimentaţie de până la şase ore, constatările acestui nou studiu arată că şi mâncatul într-o fereastră mai puţin restrictivă, respectiv de 10 ore are totuşi beneficii pozitive pentru sănătate, cum ar fi modificări ale dispoziţiei, energiei şi foamei.

Cei care au fost consecvenţi în ceea ce priveşte fereastra de alimentaţie au avut beneficii mai mari decât cei care au variat fereastra de alimentaţie de la o zi la alta.

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

„Acesta este cel mai mare studiu realizat în afara unei clinici strict controlate care arată că postul intermitent poate îmbunătăţi sănătatea într-un cadru real”, a declarat dr. Sarah Berry, de la King’s College London şi cercetător şef la ZOE.

Experţi: regimul nu trebuie să fie foarte restrictiv

Rezultatele arată că regimul nu trebuie să fie foarte restrictiv pentru a vedea rezultate pozitive: o fereastră de zece ore pentru a mânca a fost gestionabilă pentru majoritatea oamenilor, şi au fost observate îmbunătăţire a stării de spirit, a nivelului de energie şi a foamei.

Cercetătorii au constatat pentru prima dată că cei care au practicat alimentaţia cu timp limitat, dar nu au fost consecvenţi zi de zi, nu au avut aceleaşi efecte pozitive asupra sănătăţii ca cei care au păstrat acelaşi ritm în fiecare zi.

Un număr de 37.545 de persoane din aplicaţia ZOE Health au finalizat perioada de intervenţie principală de trei săptămâni. Participanţii au fost rugaţi să mănânce aşa cum ar fi făcut-o în mod normal în prima săptămână, iar apoi să respecte o fereastră de zece ore pentru a mânca timp de două săptămâni.

Participanţii foarte implicaţi au fost în proporţie de 78% femei, cu o vârstă medie de 60 de ani şi un Indice de Masă Corporală de 25,6. Participanţii cu o fereastră de masă mai lungă înainte de intervenţie au văzut un beneficiu şi mai mare pentru sănătatea lor.

Impactul alimentelor asupra sănătăţii

Potrivit autorilor, acest studiu se adaugă la numărul tot mai mare de dovezi care arată importanţa modului în care mâncăm. Impactul alimentelor asupra sănătăţii nu ţine doar de ceea ce mâncăm, spun cercetătorii, ci şi de momentul în care alegem să consumăm mesele, iar mâncatul într-o anumită fereastră de timp reprezintă un comportament alimentar important care poate fi benefic pentru sănătate.

În plus, descoperirile arată că nu trebuie să mâncăm tot timpul. Mulţi oameni se vor simţi sătui şi chiar vor pierde în greutate dacă se limitează la a mânca într-o fereastră de zece ore, sunt concluziile cercetătorilor care au condus acest studiu.

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

10 minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Citeste si: