Sari la conținut

Câte lingurițe de zahăr puteți consuma zilnic

Foto: Journal of the American Geriatrics Society
Cei cu demență nu pot trece acest test simplu care implică desenarea unui ceas analog

Oamenii de știință de la Universitatea Newcastle avertizează că nu ar trebui să consumăm mai mult de cinci lingurițe de zahăr pe zi.

Din 1990, doza zilnică de zahăr prevăzută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este de aproximativ 13 linguriţe, dar studiul efectuat la Universitatea Newcastle indică faptul că această doză ar trebui redusă la mai puţin de jumătate.

Studiul, publicat în Journal of Dental Research, a examinat 55 de cercetări anterioare efectuate asupra cariilor dentare, care au scos la iveală o legătură între consumul de zahăr şi carii.

O „legătură semnificativă” între sănătatea dentară şi reducerea cantităţii de zahăr a fost observată în cazul persoanelor care consumau sub 5% din necesarul de calorii zilnice sub forma alimentelor bogate în zahăr – ceea ce înseamnă mai puţin de şapte linguriţe pe zi la femei şi peste opt linguriţe, la bărbaţi.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel