Sari la conținut

Cataracta, principala cauză de orbire, poate fi vindecată în mai puțin de 30 de minute prin operație

Cataracta, principala cauză de orbire, la nivel mondial, poate fi vindecată printr-o operație care durează mai puțin de 30 de minute. Plus de asta, datorită noilor cristaline artificiale vederea devine clară și pacientul nu mai are deloc nevoie de ochelari, nici pentru aproape, nici pentru distanță. 

Cataracte este o afecțiune oftalmologică care apare după vârsta de 40 de ani și se manifestă prin încetoșarea cristalinul natural al ochiului. . Mai mult de 64% din cazuri sunt diagnosticate la persoane de peste 70 ani.

Pe masură ce boala progresează, lumina ajunge mai greu la retina, așa că pare că privești printr-o fereastră aburită sau prin ceață. Cataracta apare natural, odată cu înaintarea în vârstă și se dezvolta în timp, treptat, ca stratul de praf de pe parbrizul unei mașini. 

Conform unui studiu recent, 63% dintre pacienții români diagnosticați declară că cel mai mult le lipsește, din cauza scăderii vederii ca urmare a cataractei, să urmarească programele TV preferate, să se bucure de o piesă de teatru sau de un film. Mai mult de jumatate citesc cu dificultate și 37% au probleme în citirea indicatoarelor rutiere când conduc. Pentru mulți, activitățile din familie au devenit dificile.

Simptomele cataractei

Persoanele cu cataractă au impresia că se uita printr-o fereastră aburită. La început, doar o parte mică a imaginii este încețoșată. Dar în timp, o dată cu evoluția cataractei, zona neclară va fi mai mare. Tot ce vedeți poate deveni șters și cețos însă vederea neclară este doar unul dintre simptomele cataractei. 

Alte lucruri care ar trebui să îngrijoreze pacienții include:

  • dificultatea de a vedea noaptea, 
  • sensibilitate la lumină și la imagini strălucitoare, 
  • prezența cercurilor luminoase (halouri) în jurul obiectelor, 
  • culorile mai șterse, 
  • vederea dublă, 
  • nevoia de a schimba des ochelarii sau lentilele de contact. 

Uneori cataracta progresează lent, alteori progresează rapid. Orice persoană care are aproape 60 de ani sau mai mult, trebuie să facă o vizită anuală la medicul oftalmolog pentru a detecta semnele timpurii ale cataractei. 

Medicul oftalmolog vă solicita detalii cu privire la istoricul medical și va efectua un control oftalmologic. În urma investigațiilor, medicul va indica tratamentul potrivit fiecărui pacient în parte. 

Operația care poate să vindece cataracta în mai puțin de jumătate de oră

Este însă bine de știut că această afecțiune se poate trata și chiar vindeca doar prin operație. În timpul acestei proceduri, cristalinul natural afectat de cataractă este îndepărtat și înlocuit cu un cristalin artificial. 

Operația de cataractă este o procedură obișnuită și frecventă care, în general, durează mai puțin de 30 de minute. Peste 4 milioane de persoane se operează de cataractă în fiecare an în Uniunea Europeană, cu o rată de succes de 95%, fiind cea mai frecventă intervenție chirurgicală. Pentru 2021, Societatea Română de Cataractă și Chirurgie Refractivă estimează un număr de peste 90.000 operații de cataractă. Acestea se pot realiza în cele peste 79 de spitale existente cu departament de oftalmologie și peste 90 de clinici private cu bloc operator de oftalmologie. 

Nu mai ai deloc nevoie de ochelari datorită noilor cristaline articificiale

Există foarte multe tipuri de cristaline artificiale – este important ca pacienții să știe ce poate oferi fiecare cristalin artificial pentru a putea alege. Cea mai recentă inovație în domeniu sunt cristalinele trifocale. Ele  folosesc cea mai nouă tehnologie disponibilă pentru operațiile de cataractă. Cu ajutorul lor, pacienții pot beneficia după operație de o vedere clară atât de aproape, cât și la distanțe intermediare și la depărtare. Sunt proiectate astfel încât pacienții care duc o viață activă să nu mai aibă nevoie de ochelari.

Astfel, aceștia vor putea citi din nou cu ușurință o carte, facturile sau chiar etichetele de la magazin. Se vor bucura din nou de activități de zi cu zi precum grădinăritul, gătitul sau folosirea calculatorului. Și vor avea din nou o vedere la depărtare bună, pentru supravegerea nepoților, condusul mașinilor sau pentru mersul cu bicicleta. 

Articol susținut de ALCON în cadrul campaniei „PanOptix. Meriți să vezi”. Pentru informații despre cataractă și despre afecțiunile de vedere, consultați www.meritisavezi.ro și www.panoptix.ro. Acesta este un dispozitiv medical. Consultați medicul oftalmolog și citiți instrucțiunile de utilizare. 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel