Din cuprinsul articolului
Cătălin Apostolescu: „Nu avem în România anticorpi monoclonali care să fie activi pe varianta Omicron”.
Dr. Cătălin Apostolescu, medic infecționist, manager Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, a declarat, joi seară, în cadrul dezbaterii ”Impactul populațional al variantei Omicron și recuperarea Post COVID-19”, organizată de Colegiul Medicilor din România (CMR) și TVR, că niciun produs medical și nici vaccinurile nu oferă o protecție 100% pe o masă foarte mare de oameni.
„Permanent vor exista persoane care nu vor îndeplini toate condițiile pe care le presupune protecția cea mai bună.
Fie că suferă de boli cronice, fie că au un grad de imunosupresie, fie că nu reușesc să-și învețe limfocitele să producă un răspuns corespunzător, întotdeauna vor exista persoane care, deși vaccinate, nu vor fi protejate.
În al doilea rând, varianta Omicron are niște mutații care o fac să nu fie complet acoperită de vaccin. Urmare, nu ne miră faptul că dintre cei vaccinați, se pot infecta. Dar trebuie subliniat că: replicarea virală este mai puțin intensă și are o durată mai scurtă la cei vaccinați și, doi, o formă mai ușoară de boală”, a declarat dr. Cătălin Apostolescu, potrivit rohealthreview.ro.
Managerul Institutului Matei Balș soluția corectă, în viitor, ar consta în vaccinarea anti-covid anuală.
„După ce se termină valul epidemic și intrăm într-o zonă de calm, evident că nu are sens să facem vaccin din șase în șase luni.
(…) Va trebui să ne gândim din timp dacă vom face un calendar de vaccinare anual anti-SARS-CoV-2 sau nu. Dar acum, când avem peste 30.000 de cazuri de infectare pe zi, este bine să îi vaccinăm pe toți cei care sunt eligibili pentru vaccinare, chiar dacă au trecut doar patru luni de la a doua doză”, a subliniat medicul Cătălin Apostolescu.
În România, în acest moment, nu avem anticorpi monoclonali pe varianta Omicron, susține medicul Apostolescu,
„Trebuie știut că sunt mai multe tipuri de anticorpi monoclonali. Unii care merg pe varianta Delta, unii care merg pe varianta Omicron. În momentul de față, noi nu avem în România anticorpi monoclonali care să fie activi pe varianta Omicron”, a concluzionat medicul.
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…