Sari la conținut

Cât se trăiește cu cancer ovarian în funcție de stadiul bolii

cancer ovarian
Sursă foto: pixabay
Îndepărtarea timpurie a ovarelor poate afecta sănătatea creierului femeilor

Cât se trăiește cu cancer ovarian? Rata de supraviețuire relativă la 5 ani pentru orice tip de cancer ovarian este de 49,7%. Persoanele care sunt diagnosticate cu boala vor avea unul dintre cele trei tipuri de cancer ovarian, care poate afecta rata de supraviețuire.

Datele de mai sus sunt din perioada 2012-2018 și provin din statisticile Programului de Supraveghere, Epidemiologie și Rezultate Finale (SEER) al Institutului Național al Cancerului.

O rată relativă de supraviețuire poate arăta cât timp va trăi o persoană cu o anumită afecțiune după ce a primit un diagnostic. Este important de reținut că aceste cifre sunt estimative.

Rata de supraviețuire pentru cancerul ovarian

Rata de supraviețuire relativă la 5 ani pentru toate tipurile de cancer ovarian este de 49,7%, însă tipul de cancer poate influența prognosticul.

Potrivit Societății Americane a Cancerului (ACS), există trei tipuri de cancer ovarian:

– Cancer ovarian epitelial. Acesta este cel mai intalnit tip si include cateva subtipuri, cum ar fi carcinomul seros si carcinomul mucos.
– Tumorile stromale
– Cancer ovarian cu celule clare

Alți factori, cum ar fi sănătatea generală și opțiunile de tratament, pot afecta, de asemenea, rata de supraviețuire.

Rata de supraviețuire în funcție de stadiu și tip

Atât stadiul, cât și tipul de cancer ovarian sunt luate în considerare când vine vorba de prognosticul bolii. Medicii folosesc diferite metode pentru a determina stadiul cancerului.

Baza de date SEER urmărește ratele relative de supraviețuire pe 5 ani pentru cancerul ovarian în Statele Unite, în funcție de cât de departe s-a răspândit cancerul. De asemenea, grupează cancerele în următoarele stadii:

  • Localizat: Celulele canceroase afectează doar ovarele sau trompele uterine și nu s-au răspândit în altă parte.
  • Regional: Cancerul s-a răspândit la organele din apropiere, cum ar fi uterul.
  • La distanță: Cancerul este prezent în altă parte a corpului. Acum afectează alte organe, cum ar fi plămânii sau ficatul.

Următoarele rate de supraviețuire relativă la 5 ani pentru cancerul ovarian reflectă procentul de persoane care au trăit 5 sau mai mulți ani după ce au primit un diagnostic în perioada 2011-2017:

Simptomele cancerului ovarian

Cele mai frecvente simptome sunt:

  • Balonare persistentă: abdomenul rămâne crescut în dimensiune câteva zile;
  • Probleme de alimentație – senzația de sațietate se instalează rapid;
  • Durere – în zonele pelvine sau abdominale;
  • Urinări frecvente și urgente;
  • Oboseală extremă/persistentă;
  • Scădere sau creștere inexplicabilă în greutate;
  • Sângerări inter-menstruale sau după instalarea menopauzei.

„Dacă aveți aceste simptome, adresați-vă de urgență medicului de familie sau medicului ginecolog. Lăsați deoparte teama de un diagnostic așa grav. Cancerul ovarian depistat în primul stadiu poate avea o rată de supraviețuire de 94%. În stadiul IV, rata de supraviețuire este de doar 17%. Cel mai bine este să vă prezentați din timp la medic”, spune Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.

Diagnostic

Diagnosticul de cancer ovarian se pune în urma unor investigații combinate: control ginecologic, ecografie transvaginală sau pelvină, test de sânge CA-125, uneori PET-CT și biopsia. Este important de știut ca testul Babeș Papanicolau (PAP) nu are niciun rol în diagnosticul cancerului ovarian.

Mutațiile genetice joacă un rol important în apariția acestui tip de cancer, între 10% și 15% din cazurile de cancer ovarian având mutații ale genelor BRCA1 sau BRCA2.

Identificarea acestora permite evaluarea prognosticului și luarea unor decizii terapeutice de către medicii oncologi, astfel încât pacientele să beneficieze de o terapie personalizată, adaptată la tipul de cancer de care suferă, pe baza analizei genetice.

Cancerul ereditar reprezintă un mod de transmitere a informațiilor genetice. În situația în care un membru al familiei este diagnosticat cu cancer ovarian sau de sân și este identificată o mutație, există un risc crescut ca aceasta să se transmită ereditar. Pentru astfel de cazuri există paneluri multigenice (teste de identificare a mutațiilor) recomandate de ghidurile internaționale care oferă informații complete și fiabile pacienților și familiilor acestora.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel