Sari la conținut

Cât diferă simțul mirosului de la o persoană la alta

pierderea mirosului
Woman smelling perfume on her wrist

Fiecare persoană interpretează mirosurile în mod diferit, datorită celor 400 de receptori existenţi la nivelul nasului, au precizat cercetătorii americani într-un studiu publicat în revista Nature Neuroscience.

Cercetătorii americani au descoperit recent că, datorită celor 400 de receptori olfactivi de la nivelul nasului, simţul mirosului diferă chiar şi în proporţie de 30% de la o persoană la alta.

Astfel, modificările aduse până şi unui singur receptor olfactiv pot influenţa modul în care o persoană percepe mirosul unui parfum, al unui pahar cu vin sau al unei bucăţi de brânză, de exemplu – iar aceste mirosuri pot fi percepute extrem de diferit de la o persoană la alta.

„Pentru diferite produse, există o mare diferenţă între ceea ce miros alţii şi ceea ce miros eu. Gradul de variabilitate a fost cu adevărat surprinzător – 30% dintre receptori diferă între două persoane alese la întâmplare. Este o proporţie destul de ridicată”, a declarat Joel Mainland, expert în biologie moleculară la Monell Chemical Senses Centre, din Philadelphia.

Schimbarea unui anumit receptor înseamnă că unii oameni percep un anumit tip de steroid ca miros de santal, în timp ce pentru alţii, acesta ar putea avea miros de urină.

„Este un lucru foarte diferit. Ceea ce pentru o persoană este un miros delicat şi plăcut, prin schimbarea unui singur receptor, pentru altă persoană este un miros foarte puternic de urină”, a afirmat Joel Mainland.

Cercetătorii au clonat 511 receptori olfactivi şi i-au introdus în celule-gazdă din laborator, apoi au evaluat modul în care fiecare receptor a reacţionat la 73 de mirosuri diferite.

Testele au identificat 28 de moduri diferite în care fiecare gamă de receptori reacţionează la mirosuri.

Echipa a folosit modele matematice pentru extrapolarea descoperirilor, ajungând la concluzia că 140 de receptori din 400 – adică în jur de 30% -, în cazul a doi indivizi luaţi la întâmplare, sunt diferiţi.

„Obiectivul pe termen lung este să înţelegem modul în care receptorii codifică moleculele olfactive, astfel încât, de fapt, să putem crea orice miros dorim prin manipularea directă a receptorilor”, a spus Joel Mainland, adăugând că rezultatele i-ar putea ajuta pe oamenii de ştiinţă să creeze diferite mirosuri.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel