Orice produs are un termen de valabilitate, inclusiv produsele de machiaj. Dar câte femei se uită cu atenţia la termenul de valabilitate şi câte îşi fac curăţenie în mod periodic în trusa?
Prea puţine. Multe femei adună în trusa de machiaj (nu cea portabilă), ci cea din toaletă sau de pe budoar o mulţime de produse. Astfel că, ocazional, dau peste unul nefolosit de multă vreme şi se întreabă „Oare o mai fi bun?” Acesta este primul semn că trebuie aruncat. În momentul în care o femeie îşi pune o astfel de întrebare referitoare la un produs de machiaj înseamnă că acela este deja expirat. Dar nu doar expirarea este o problemă în trusa de machiaj, ci şi gradul de igienizare a produselor, mai ales al celor folosite în zona ochilor. Sensibilitatea crescută la mediul extern, lăcrimatul şi chiar apariţia iritaţiilor sau a conjunctivitei sunt un alt semn clar că produsele de machiaj sunt departe de a fi curate.
Fondul de ten
Pentru că este ţinut într-un recipient special, acesta nu are prezintă, de regulă, foarte multe bacterii. Atâta timp cât este bine izolat, nu are un miros neplăcut şi acoperă în continuare bine, fondul de ten mai poate fi utilizat. Atenţie însă la orificiul prin care iese fondul de ten. De regulă, aceasta este cea care contaminează produsul care este ulterior întins pe faţă. Tocmai din acest motiv orificiul trebuie curăţat săptămânal.
Mascara
Acesta este unul dintre cele mai „murdare” produse de machiaj din trusa unei femei. Niciun mascară, chiar dacă nu este terminat, nu trebuie ţinut mai mult de trei luni. Doar în cazul utilizării foarte sporadice, mascara poate fi ţinut până la cel mult şase luni.
Aproximativ 79% din toate produsele mascara sunt contaminate cu bacterii, iar acestea au mediul propice, umed şi întunecos, pentru a se dezvolta: în tub. Iritaţiile la ochi şi conjunctivita sunt principalele efecte neplăcute ale utilizării unui mascara murdare.
Citeşte continuarea pe Lyla.ro.