Cât de mult te afectează stresul și ce efect are asupra organismului?

Stresul este un factor de risc pentru multe afecțiuni. Acest element psihologic poate provoca o multitudine de boli și dezechilibre, anunță specialiștii.

În ultimii doi ani, românii au fost afectați mult mai mult de stres. De asemenea, începerea războiului și perioada scumpirilor nu fac altceva decât să agraveze stresul deja acumulat.

Cum ne poate afecta organismul, totuși? Specialiștii dezvăluie că, fiind vorba despre un element psihologic, efectul se va vedea asupra organismului, prin somatizare.

Peste 86% dintre români au susținut că pandemia le-a afectat sănătatea mintală.

Oboseala cronică, depresia, migrenele, alergiile sunt numai câteva efecte ale stresului. Acestea pot duce chiar la accident vascular.

Cum te poate afecta stresul?

Cel mai mult s-a reflectat asupra sistemului endocrin, prin descărcărea unor hormoni de stres, care pot să producă o întreagă cascada în organism de modificari.

Cele mai frecvente sunt: creşterea nivelului de tensiune arterială, deci hipertensiune arterială. S-au dereglat nivele de glicemie, mulţi pacienţi au făcut diabet, creşterea greutăţii”, spune Dan Benţa, medic neurochirurg, potrivit Antena 3.

Stresul caută un mod de a se elibera

Psihicul rezistă o zi, două, o săptămâna, dar la un moment dat, corpul ca să ajute psihicul face aceste boli psiho-somatice, boli care nu au neapărat o cauză medicală, dureri de cap, de spate, ulcer, gastrita, tocmai ca o supapă prin care să elibereze stresul psihic şi să-l forţeze pe om să se concentreze asupra sa.

Atunci cand avem o durere fizică, automat ne luăm pauza de la tot ce ne stresează şi încep să ne axăm mult mai mult pe noi şi pe organismul nostru”, explică Raluca Simion, psiholog, potrivit sursei citate.

 

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

9 minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

38 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Citeste si: