Sari la conținut

Cât de mult îți ușurează SAREA din bucate MUNCA în gospodărie

curatenie
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
produse naturale de curatenie

Iată cât de mult te ajută SAREA din bucate la CURĂȚENIE. De acum încolo o vei folosi mereu în gospodărie. Este ieftină, foarte eficientă și nici nu dă alergii.

Când vine vorba de curățenie, sarea este unul dintre aliații de nădejde alături de bicarbonat, oțet, lămâie. Este incredibil cât de mult ne ușurează sarea munca în gospodărie.

Foarte eficientă pentru curățarea căzii

Când bicarbonatul de sodiu nu e suficient să curețe urmele de săpun și de murdărie, poți să-l amesteci cu sare.

Fie combini o parte sare cu o parte bicarbonat, fie tai o lămâie în jumătate și o înmoi în sare. Apoi freci bine cada și clătești.

Iar dacă ți se pare că scurgerea s-a cam înfundat, poți amesteca 100 de grame de sare cu 100 de grame de bicarbonat de sodiu și apoi adaugi acest amestec în scurgere.

Pui puțin oțet alb, lași câteva secunde să facă reacție și apoi torni apă clocotită. Țevile se vor desfunda ca prin minune și vei scăpa și de mirosurile nedorite. Poți face asta și pentru chiuveta din baie sau bucătărie.

Poți să cureți tocătorul

Unele legume, cum ar fi morcovii, sfecla roșie sau chiar fructe precum căpșuni, colorează tocătorul, iar altele precum ceapa sau usturoiul îl impregnează cu un miros pe care greu îl mai scoți cu detergent de vase.

În aceste cazuri, presară sare pe suprafața tocătorului și freacă-l cu ajutorul a unei jumătăți de lămâi. Clătește și lasă-l să se usuce în poziție verticală.

Te scapă de pete

Dacă ai vărsat vin roșu, toarnă peste pată sare și las-o să absoarbă tot lichidul. După ce s-a uscat, spal-o cum faci în mod obișnuit.

Dacă ai căni din ceramică pătate, presară un pic de sare în interior și freacă puțin cu o jumătate de lămâie. Aceeași tactică funcționează și pentru oțelul inoxidabil.

Rufele vor mai curate

Pentru a elimina petele de transpirație de pe haine, dar cu o soluție naturală, care nu poluează mediul și nu îți pune în pericol sănătatea, apelează, desigur, la sare.

Ce trebuie să faci? Amestecă ¼ cană de sare cu o pătrime de apă și umezește petele. Așteaptă până când acestea dispar, apoi spală cum o faci în mod obișnuit.

Ideală pentru curățarea fierului de călcat

Ți s-a lipit ceva pe fierul de călcat? Ai călcat ceva din material sintetic la o temperatură mult prea mare și s-a ars talpa fierului de călcat? Ei bine, și în acest caz, tot sarea te ajută.

Iată cât de rapid rezolvi problema: presară sare pe o foaie de copt și treci cu fierul încins peste ea. Lasă fierul să se răcească, apoi șterge-l cu o cârpă uscată.

Bună și pentru mochetă, covor…

Pentru a curăța rapid covorul sau mocheta, poți presăra puțină sare și bicarbonat. Aștepți 20-30 de minute și dai cu aspiratorul. Vei vedea diferența cât ai zice „sare”!

Și nu este nevoie să folosești o sare scumpă, ci sare grunjoasă sau de murături, care costă câțiva lei kilogramul.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel