Sari la conținut

Cât de important este sexul într-o relație?

Studiile au arătat în repetate rânduri că indiferent de vârstă, cuplurile care au o viață sexuală activă sunt mai fericite. Lipsa sexului cauzează frustrare, depresie, scăderea stimei de sine și dificultăți de concentrare.

Însă ce e prea mult strică. Psihologii le dau o veste proastă partenerilor care își petrec mare parte din timp împreună in pat: relația bazată pe sex se sfârșește în cel mult doi ani. ”Prin relația sexuală partenerii se raportează unul față de celălalt, iar când intensitatea acestei legături scade, cei doi nu mai au niciun punct de reper în cuplu”, explică psihologul Roxana Mischianu. Ea a adăugat că, dacă pe parteneri i-ar uni și altceva în afară de sexualitate, cum ar fi compatibilitatea valorică, atunci relația ar deveni trainică. Important este ca, pe lângă relația pătimașă să existe și alte ”punți” care să-i unească.

Sexul rămâne oricum foarte important pentru viaţa de cuplu. 10 din 13 femei sau bărbaţi care au participat la un studiu se declarau mulţumiţi de viaţa lor de cuplu doar dacă şi viaţa intimă era una de care erau mulţumiţi.

Cercetătorii au întocmit şi o listă a celor mai importante elemente pentru un cuplu fericit:

  • Viaţa sexuală a fost identificată ca foarte importantă pentru toate cuplurile,
  • Angajamentul este apreciat în cadrul unei relaţii,
  • Generozitatea
  • Atitudinea pozitivă, în special în cuplurile care au deja copii,

Femeile simt nevoia să aibă o viaţă socială activă şi să fie înconjurate de prieteni şi de familie.

 

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel