Sari la conținut

Cât de eficientă este dieta carpato-danubiană? Medic: „Merită popularizată!”

Dieta
Sursa foto: arhiva DoctorulZilei

Din cuprinsul articolului

Deşi dieta carpato-danubiană este extrem de benefică în cazul obezităţii şi diabetului, aceasta nu este promovată suficient, spre deosebire de dieta mediteraneană, care presupune un regim bazat pe bucătăriile tradiţionale din Italia, Grecia, Franţa, Spania şi ale unor ţări din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

Este semnalul tras de profesor doctor Maria Moţa, membră a Asociaţiei Europene pentru Studiul Diabetului (EASD), care atrage atenţia că această dietă are la bază ideea alimentaţiei noastre tradiţionale.

Potrivit doctorului, e bine ca ingredientele să fie proaspete, provenite din zona geografică a pacientului, fiindcă şi dieta carpato-danubiană poate asigura o alimentaţie sănătoasă.

Dieta carpato-danubiană v-o recomand cu toată căldura. Aceasta a pornit de la profesorul Nicolae Hâncu, un cunoscut medic nutriţionist, una din marile personalităţi ale lumii medicale internaţionale, nu doar din România.

Ideea a fost să analizăm ce avem noi: avem toate cerealele, avem toate legumele, important e să le recomandăm populaţiei şi să sugerăm cantităţile. Dieta mediteraneană presupune să avem acces la peşte, la fructe de mare, la noi cumva e mai limitat spre deosebire de ţările mediteraneene, fiindcă acolo nu se conservă şi le pot consuma proaspete. Ingredientele sunt mai indicate acolo unde ele există.

Această dietă merită popularizată, pentru că discutăm de acest regim de trei-patru ani şi mi se pare că noi nu l-am mediatizat şi nu l-am transmis suficient”, a declarat, pentru Agerpres dr. Maria Moţa, medic diabetolog, profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova.

carne rosie
Sursa foto: arhiva doctorulzilei.ro

Se poate consuma carne de orice fel

Ea susţine că în România există carne albă, de găină, de curcan, există carne de porc, care nu e contraindicată dar care trebuie limitată la anumite cantităţi, la fel ca şi carnea de vită.

„Carnea de porc şi de vită e bine să o limităm, avem cereale, putem face pâine neagră, să consumăm în special pâine neagră şi desigur, ţinând seama de toată patologia.

Putem recomanda şi dieta mediteraneană, şi chiar se recomandă, dar mulţi nu îşi permit uleiul de măsline sau fructele de mare.

E bine să fie o cantitate de ulei de măsline cel puţin în salată, să ne putem permite uleiul de măsline, peştele, fructele de mare, însă aici trebuie să avem garanţia că sunt relativ proaspete, fiindcă dacă nu ai un preparat în zona ta geografică, există riscul ca el să nu fie foarte proaspăt şi să se folosească o serie de proceduri de congelare.

Avem merele noastre, perele noastre, fructele din zona noastră, pentru că aţi văzut ce se întâmplă atunci când importăm mai ales citrice, banane, dar nu numai. Absolut toate fructele exotice importate se culeg în general crude, se coc forţat”, a susţinut doctorul Moţa.

Dietele recomandate în cazul pacienţilor cu diabet şi obezitate au fost analizate în cadrul Conferinţei Naţionale „Interdisciplinaritate şi Cercetare în Diabetul Zaharat” organizată de Academia de Ştiinţe Medicale şi Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel