Din cuprinsul articolului
La ce temperatură să speli prosoapele. În momentul în care folosim prosopul de baie, acesta devine un mediu propice pentru existenţa unor organisme microscopice cum sunt bacteriile sau ciupercile.
Chiar dacă nu se pot observa cu ochiul liber, secreţii salivare şi anale, celule de piele moartă, dar şi germenii prezenţi în băile noastre se pot găsi în materialul din care sunt confecţionate prosoapele.
La ce temperatură să speli prosoapele
Acestea ar trebui spălate o dată pe săptămână la 90 de grade Celsius pentru a îndepărta stafilococul auriu, o bacterie care poate provoca infecţii dacă vine în contact cu o rană.
ALTE OBIECTE PURTĂTOARE DE BACTERII
Bureţii şi prosoapele de bucătărie. Cei mai mulţi bureţi de bucătărie conţin un număr mare de bacterii, printre care E.coli şi Salmonella. Evitaţi să folosiţi acelaşi burete şi pentru spălatul vaselor, şi pentru ştersul blaturilor şi al altor suprafeţe. Dezinfectaţi-le periodic şi clătiţile cu apă fierbinte ulterior. Prosoapele de bucătărie, de asemenea purtătoare de bacterii, trebuie spălate la 90 de grade Celsius.
Periile pentru curăţat toaleta. Când perii acestora încep să-şi schimbe forma nu mai curăţă la fel de bine vasul de toaletă. În plus, împrăştie bacterii. Ar trebui înlocuite o dată sau chiar de două ori pe an.
Periile de par Un singur fir de păr poate conţine până la 50.000 de germeni, iar peria reţine toate aceste particule. De asemenea, folosind peria altcuiva, puteţi lua impetigo – o infecţie de piele contagioasă. Peria de păr ar trebui spalată cu apă fierbinte şi săpun săptămânal şi schimbată o dată la patru ani sau mai des dacă se deteriorează şi zgârie scalpul.
Tocătoarele. Potrivit unui studiu publicat pe siteul webmd.com, un tocătoarele din lemn poate avea de 50 de ori mai multe bacterii decât un colac de toaletă şi asta deoarece oamenii curăţă mai des colacul, ştiind că poate purta germeni. Tocătorul trebuie frecat cu un dezinfectant şi clătit cu apă fierbinte. De asemenea, e indicat să aveţi un tocător pentru carne şi altul pentru legume şi fructe.