Ziua Mondiala a Asistenței Sociale a fost celebrată, marți, 19 martie 2019 în cadrul celei de a șasea ediții a Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială. În cadrul Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială au fost premiați asistenții sociali care s-au remarcat în anul 2018 cu rezultate deosebite dar și personalitățile care au susținut profesia de asistent social și s-au implicat activ în plan social.
Gala Națională a Excelenței Naționale a Asistenței Sociale a avut loc la Ateneul Român în prezența Alteței Sale Regale Principesa Maria și a numeroase personalități din mediul instituțional și neguvernamental.
Seara de Gală a fost una de execepție datorită gazdei Andreea Marin, Ambasador al Excelenței în Asistență Socială, care prezintă evenimentul încă de la prima ediție. Spectacolul serii a fost oferit de Horia Brenciu și HB Orchestra.
În cadrul Galei a avut loc și lansarea în avanpremieră a cărții ROMÂNIA se ridică în picioare pentru ASISTENȚĂ SOCIALĂ, o monografiei a unei ample campanii desfășurată la nivel național de Colegiul Național al Asistenților Sociali pentru promovarea și valorizarea profesiei de asistent social.
Câștigătorii Galei Naţionale a Excelenţei în Asistenţă Socială ediția 2019 sunt:
Premiul Asistentul Social al anului 2018: Daniela Lupu (Brașov)
Premiul pentru asistentul social din domeniul protecţiei copilului: Simona Hanciș (Satu Mare)
Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi: Roxana Marinescu (Mehedinți)
Premiul pentru asistentul social din domeniul sănătate – servicii medicale: Livia Aioane (Botoșani)
Premiul pentru asistentul social din domeniul reintegrării sociale a persoanei private de libertate: Constanța Camelia Baciu (Prahova)
Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii persoanelor fără adăpost: Tamara Piele (Dolj)
Premiul pentru asistentul social din domeniul persoanelor vârstnice şi îngrijrii la domiciliu: Ana-Maria Lupei (Timiș)
Premiul pentru asistentul social din domeniul combaterii discriminării/ minorităţi: Doina Săcui (Tulcea)
Premiul pentru asistentul social din domeniul incluziunii sociale – economie socială: Mihai Enache (Dolj)
Premiul pentru asistentul social din domeniul asistenţei sociale comunitare: Oana Elena Bontea (Vaslui)
Premiul pentru asistentul social din domeniul prevenirii/ reducerii riscurilor asociate infecției cu HIV, consumului de droguri și exploatării sexuale: Elena Mircea (Constanța)
Premiul pentru jurnalism: Gabriela Maura Anghel (Ziarul Evenimentul Regional al Moldovei Iași)
Premiul politicianul anului: Adrian Solomon, Deputat PSD (Vaslui)
Premiul instituţia anului: Crucea Roșie Română
Premiul personalitatea anului 2018 în promovarea educaţiei şi formării în asistenţa socială: Prof. Univ. Dr. Nicu Gavriluță (Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași)
Premiul de excelenţă pentru promovarea profesiei liberale de asistent social: Lavinia Iagăr Cabinet individual de asistență socială (Sibiu)
Premiul pentru întreaga carieră în promovarea asistenţei sociale: Maria-Felicia Mihai (Botoșani)
Premiul pentru cea mai activă sucursală CNASR: Sucursala CNASR Dolj.