Din cuprinsul articolului
„Casa Verde Fotovoltaice” s-a lansat astăzi. Programul naţional „Casa Verde Fotovoltaice” începe astăzi. Astfel că site-ul Adminsitraţiei Fondului pentru Mediu este pregătit pentru cei interesaţi să se înscrie în vederea obţinerii finanţării de 30 de mii de lei.
A început programul „Casa Verde Fotovoltaice”
Într-o primă etapă , platforma online va deveni disponibilă pentru locuitorii din regiunea Nord-vest, în această dimineaţă , la ora 10.00. Reperul orar rămâne valabil – luni, pe 30 septembrie, când este programată sesiunea dedicată regiunii centru, şi apoi în următoarele 6 zile lucrătoare, pentru restul regiunilor de dezvoltare, potrivit RRA.
Pe pagina oficială de Facebook a instituţiei sunt publicate mai multe postări cu indicaţii şi recomandări de completare rapidă şi eficientă a datelor, pentru că la ediţia anterioară fondurile s-au epuizat în doar câteva minute.
Alocări record, în valoare totală de 2 miliarde de lei
Sunt şi condiţii pe care cei care vor să participe la program trebuie să le îndeplinească: să aibă domiciliul în România, să fie proprietariul imobilului pe care se vor instala panourile, iar acesta să fie exclusiv pentru locuit, şi să nu aibă datorii la stat. De asemenea , să aibă o sursă de conectare la internet suplimentară, în caz de nevoie, să fie gata să încarce documentele pe platformă şi să bifeze rapid căsuţele ce trebuie completate.
Anul acesta sunt alocări record, în valoare totală de 2 miliarde de lei, iar, în premieră, finanţarea asigură şi achiziţionarea de acumulatori pentru stocarea energiei electrice produse.