Din cuprinsul articolului
Casa Națională de Pensii Publice a transmis un anunț important pentru toți seniorii României. Pensionarii din România vor primi în plic decizia de recalculare a veniturilor, însă aceștia nu vor mai fi puși pe drumuri.
Potrivit Ministrului Muncii, Simona Bucura Oprescu, românii vor primi deciziile de pensionare în următoarea perioadă.
„Vom avea un moment important al aplicării legii pensiilor – septembrie 2024. Împreună cu colegii de la Casa Naţională de Pensii Publice şi colegii de la Direcţia de Asigurări Sociale din minister, acum lucrăm la finalizarea normelor de aplicare a legii 360/2023, care presupune recalcularea tuturor pensiilor românilor şi insist pe acest aspect fiindcă, cu toate că avem peste o lună de când a fost publicată noua lege, încă sunt întrebată de unii români dacă şi pensia dumnealor va fi recalculată. Da, dragii noștri! Fiecare pensie va fi recalculată.
Dumneavoastră nu veţi fi puşi pe drumuri pentru asta. Pentru asta avem, pe de o parte, un plin proces început deja de colegii noştri de la Casele Teritoriale de Pensii de digitalizare a dosarelor de pensii, astfel încât toate dosarele să fie reevaluate, toate informaţiile pensionarilor să fie în sistem, toate acestea să fie scanate şi să avem o arhivă electronică, o bază de date electronică, iar după finalizarea normelor, şi ne dorim să fim gata cât mai rapid, legea prevede 90 de zile pentru elaborarea normelor, dar noi ne străduim să fim gata mai rapid.
După finalizarea lor la minister, dorim să le discutăm cu societatea românească, cu partenerii sociali, cu Comisia Europeană cu care avem acest agreement pe jalonul 214 – reforma sistemului public de pensii, după care să fie finalizat soft-ul pentru recalculare, instruiţi colegii noştri din casele teritoriale de pensii şi apoi românii vor începe, noi estimăm că undeva în luna mai a anului 2024, să îşi primească până la sfârşitul lunii august deciziile cu pensiile recalculate”, a explicat Ministrul Muncii în cadrul unui interviu.
Ce este decizia de pensionare
Informația a fost confirmată și de Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice. Acesta a explicat și ce reprezintă acest document pe care îl vor primi toți cei aproape cinci milioane de pensionari români.
”Estimăm ca în luna august să emitem deja deciziile de pensionare pentru cei aproximativ 5 milioane de pensionari. Poate putem să le emitem chiar mai devreme, depinde cum merg colegii care realizează softul și cum reușesc acest proces de recalculare, în funcție de dosarele pe care noi deja le furnizăm.
În luna august emitem deciziile, iar în luna septembrie pur și simplu tipărim taloanele cu pensiile recalculate”, a explicat Daniel Baciu la Antena 3 CNN.
”O decizie de pensionare este o decizie pe care o primește fiecare pensionar în mod regulat și unde se vede foarte clar totalul de puncte, valoarea punctului de referință, stagiul de cotizare. Acestea sunt valori uzuale cu care noi lucrăm frecvent în activitatea noastră de zi cu zi”, a mai spus președintele CNPP.
Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația RODPA1
Însă veștile bune nu se opresc aici. Și asta deoarece Casa Națională de Pensii anunță lansarea aplicației RODPA1, menită ”să reducă povara administrativă asupra cetățenilor și mediului de afaceri”.
”Casa Națională de Pensii Publice a lansat aplicația RODPA1, realizată în cadrul proiectului „Eficientizarea activității CNPP pentru determinarea legislației aplicabile lucrătorilor migranți, la nivelul sistemului public de pensii din România”, finanțat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA) al Uniunii Europene.
Obiectivul general al proiectului a constat în adoptarea unor măsuri de simplificare a furnizării serviciului de eliberare a documentului portabil A1 și a certificatelor de atestare a legislației aplicabile către beneficiari, prin implementarea unor sisteme informatice inovative menite să reducă povara administrativă asupra cetățenilor și mediului de afaceri.
Noua aplicație RODPA1 asigură interconectări cu bazele de date ale altor instituții publice din România, cum ar fi Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), Oficiul Național pentru Registrul Comerțului (ONRC) și Inspecția Muncii (IM).
Platforma informatică integrată ce susține aplicația RODPA1 este formată din echipamentele electronice de ultimă generație.