Din cuprinsul articolului
Casa de Asigurări de Sănătate Bihor a început mai multe controale ce vizează modul de acordare a concediilor medicale. La fel ca la nivelul întregii ţări, numărul acestora a cunoscut un „vârf” anul trecut, dar în primele şase luni din acest an, „trendul” a revenit la normalitate.
Din datele prelucrate de Departamentul Asiguraţi al CAS Bihor, comparativ, în primul semestru din anul 2021, suma aferentă concediilor medicale a fost de 34 de milioane de lei.
În primul semestru din 2022 a crescut la 53 de milioane, revenind la 36 de milioane de lei în acest an. Creşterea semnificativă de anul trecut se explică prin acordarea de concedii medicale pentru bolnavii de COVID. Controalele demarate de CAS Bihor, spune directorul general Dorel Dulău, au început în zona municipiului Marghita, dar acestea se vor desfăşura şi în zonele rurale din întregul judeţ.
Controalele au loc la nivelul tuturor furnizorilor de servicii medicale aflaţi în relaţii contractuale cu Casa de Asigurări de Sănătate Bihor, potrivit corespondentului RRA, citat de rador.ro.
Recent, premierul Marcel Ciolacu a cerut verificări extinse ale CNAS şi a lansat o serie de critici la adresa celor care abuzează de acest sistem. „Anul trecut au fost 8,1 milioane de concedii medicale, la o populaţie lucrativă de 6 milioane de români. Am cerut o analiză foarte clară să vedem din ce domeniu sunt, privat, public. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată şi cred că nu în România, ci în Europa. Vom face raportul public”, a spus şeful Guvernului.
Pentrul anul 2022, bilanțul arată numărul concediilor medicale a fost mai mic, comparativ cu 2021. Cu toate astea, cifra concediilor medicale care trebuie decontate de la bugetul de stat este foarte mare, și anume 8,3 milioane.
Suma care trebuie decontată angajatorilor de la bugetul CNAS este de 5,9 miliarde lei. Din cauza numărului foarte mare de concedii medicale, în prezent există un decalaj de câteva luni, dintre momentul în care angajatorii înaintează actele pentru plata concediului medical, și decontarea propriu zisă de către CNAS.
Sumele decontate nu pot fi suprapuse numărului anual de certificate de concediu medical, deoarece există un decalaj „semnificativ” între momentul emiterii certificatului şi cel al decontării, a informat, luni, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care a precizat că anul trecut s-au înregistrat peste 8,3 milioane de certificate de concediu medical.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…