Sari la conținut

Recomandarea nutriționiștilor. Două tipuri de carne sănătoasă cu care să înlocuiți puiul, din comerț

Din cuprinsul articolului

Struțul și curcanul sunt printre cele mai sănătoase, potrivit nutriționiștilor, urmate de pui. Pielița nu trebuie consumată pentru că poate cauza cancer.
Pentru cei care vor alternative la porc, carnea de pasăre e varianta cu beneficii maxime. Conţine proteine care repară ţesuturile corpului, vitamine şi acizi esenţiali. Totodată, are un conţinut scăzut de grăsimi dăunătoare, fiind recomandată în dieta celor care au colesterolul ridicat.
Există însă mai multe variante disponibile pe piaţă, unele având calităţi mai ridicate.„Dintre toate tipurile de carne de pasăre, struţul şi curcanul sunt cele mai bune, după părerea mea. Carnea de curcan e bogată în acizi linoleici conjugaţi care au proprietatea de a redistribui grăsimea şi are acţiune anticancerigenă.
În plus, faţă de curcan, carnea de struţ e bogată în grăsimi omega 3 cu lanţ lung, acizi graşi esenţiali, care asigură o bună funcţionare a creierului, a inimii şi întăreşte sistemul imunitar”, afirmă prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi. Aceste tipuri de carne nu trebuie prăjite. Cât priveşte carnea de pui, Mencinicopschi recomandă puiul ecologic. „Acesta este certificat ca atare prin eticheta dreptunghiulară cu frunzuliţa UE şi cu sigla de identificare a organismului care a făcut certificarea.

Puiul ecologic are o carne sănătoasă şi este uşor de digerat, cu o valoare nutritivă ridicată. Spun acest lucru pentru că puiul ecologic e crescut întrun sistem monitorizat, păsările sunt hrănite la sol, au acces la iarbă şi la nisip, fără antibiotice şi hormoni”, a explicat nutriţionistul.

El mai spune că, la nevoie, se poate consuma şi pui cumpărat de la supermarket, cu menţiunea că persoanele care suferă de reumatism, afecţiuni cardiace, sau au un nivel ridicat al colesterolului să îndepărteze pieliţa înainte de prepararea cărnii. „E bogată în acizi graşi omega 6 proinflamatori care au şi acţiune cancerigenă. Sau se poate prăji carnea respectivă dar în ulei nehidrogenat de palmier. Acest ulei nehidrogenat este rezistent la prăjit, se poate chiar prepara carnea de pui alături de peşte fără să se împrumute mirosurile”, a explicat Mencinicopschi. Cât priveşte cantităţile, puiul trebuie consumat cu moderaţie, de 2-3 ori pe săptămână în porţii de 100-150 de grame.

 Combinaţii pentru o săptămână

„Dintre toate tipurile de carne de pasăre recomand puiul de crescătorie”, spune prof. dr. Nicolae Hâncu. Carnea de pasăre ar trebui mâncată de trei ori pe săptămână, în porţii de 100-150 de grame. „Joi şi vineri se pot mânca legume şi paste brune, includ aici şi orezul negru. Sâmbăta şi duminica mâncaţi peşte”, adaugă nutriţionistul.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel