Categories: Ştiri sănătate

Carmen Harra: Situația este scăpată de sub control. Trecem printr-o perioadă de mare încercare emoțională

Carmen Harra spune că perioada omenirii din următorii 10-12 ani este destul de dureroasă, pentru că trecem printr-un purgatoriu. Vedeta a vorbit la un moment dat despre ce ne așteaptă în următoarea perioadă.

În plus, Carmen Harra mai spune că se va ajunge la o cădere monetară globală și este recomandabil este să ne întoarcem la cum trăiau bunicii, dată fiind situația globală economică.

”Economic, până în 2025 – 2029, problemele se exacerbează, deci se ajunge la o cădere monetară globală, care va duce la înlocuirea monedelor, înlocuirea banilor de hârtie, mergem spre o monedă electronică, încercând să se salveze o situație prin altceva.

Conducătorii lumii își dau seama că problema economică este pe undeva scăpată de sub control. Dar până în 2029, în mod ciclic, dacă ne întoarcem până în 1929, când a fost colapsul mondial, cu 100 de ani în urmă, lucrurile se repetă ciclic, se repetă karmic. Asistăm la o situație similară, dar de alte proporții, din punctul meu de vedere, mult mai dramatică de data asta și mult mai gravă”, a spus Carmen Harra, potrivit Antena 3.

Perioada omenirii din următorii 10-12 ani este destul de dureroasă

”Eu am zis mereu că vin anii de virusuri. Perioada omenirii din următorii 10-12 ani este destul de dureroasă, pentru că trecem prin acest purgatoriu, trecem printr-o perioadă de mare încercare emoțională, psihologică, socială, economică, monetară, cum vreți să o numiți. Nu numai cred că o să vină mai multe valuri, dar vin alte forme, alte tulpini, alte virusuri.

Situația, din nou, din punct de vedere mondial, la nivelul sănătății este tot la fel de dureroasă. Toate aceste schimbări se vor produce, abia după aceea putem să ne considerăm că intrăm într-o eră economică mai stabilă. Era prin care noi trecem acum și în următorii ani este de zbucium, de urcușuri, coborâri, de căderi monetare. Situația este scăpată de sub control, părerea mea”, a mai spus aceasta.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

4 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

4 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

5 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

5 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

5 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

6 ore ago

Citeste si: