Din cuprinsul articolului
Carmen Harra, previziuni neașteptate. 2022, anul răsturnărilor politice. „Urmează 11 ani fatidici, de destin”.
Celebra prezicătoare Carmen Harra a făcut o serie de previziuni privind cele mai importante evenimente ale anului în care abia am intrat.
Din punct de vedere politic și economic, vom avea parte de suișuri și coborâșuri, vor exista răsturnări politice în foarte multe țări, printre care și România.
Carmen Harra: „2022, anul răsturnărilor politice. Urmează 11 ani fatidici”
„Guvernul va cădea”, este de părere Carmen Harra, care a completat că viitorul este unul destul de sumbru.
„Anul 2022 este anul răsturnărilor politice, în România, în America, în Rusia, în Anglia. Este un an, din punct de vedere economic, destul de dificil, pentru că vom vedea inflația scăpată de sub control, marcând, de fapt, 2022, primul an din următorii 11 ani pe care eu îi numesc ani de destin, ani fatidici, ani karmici.
Care vor schimba viață pe Pământ, prin descoperirile care vin, absolut epocale. Dorința noastră de a intra în spațiu. În 2022 vom face niște descoperiri uluitoare”, a declarat Carmen Harra, potrivit Antena 3.
„Trecem printr-un purgatoriu. O perioadă de mare încercare emoțională, psihologică, socială, economică, monetară”
Clarvăzătoarea recomandă achiziționarea de bunuri imobiliare și metale prețioase care nu se vor devaloriza în timp, dar fiind faptul că prețurile vor crește și mai mult. Acum este momentul oportun pentru orice nouă achiziție, este de părere Carmen Harra.
„Economic, până în 2025 – 2029, problemele se exacerbează, deci se ajunge la o cădere monetară globală, care va duce la înlocuirea monedelor, înlocuirea banilor de hârtie, mergem spre o monedă electronică, încercând să se salveze o situație prin altceva.
Conducătorii lumii își dau seama că problema economică este pe undeva scăpată de sub control. Dar până în 2029, în mod ciclic, dacă ne întoarcem până în 1929, când a fost colapsul mondial, cu 100 de ani în urmă, lucrurile se repetă ciclic, se repetă karmic.
Asistăm la o situație similară, dar de alte proporții, din punctul meu de vedere, mult mai dramatică de data asta și mult mai gravă.
Eu am zis mereu că vin anii de virusuri. Perioada omenirii din următorii 10-12 ani este destul de dureroasă, pentru că trecem prin acest purgatoriu, trecem printr-o perioadă de mare încercare emoțională, psihologică, socială, economică, monetară, cum vreți să o numiți. Nu numai cred că o să vină mai multe valuri, dar vin alte forme, alte tulpini, alte virusuri”, a spus Carmen Harra, la Antena 3.
Carmen Harra, despre Covid: În primăvara acestui an, scade din intensitate
Carmen Harra a declarat omenirea va scăpa, în timp, de Covid, pentru se vor găsi noi modalități de a trata această boală.
„În primăvara acestui an, 2022, vom vedea că acest virus scade din intensitate și găsim noi soluții. Găsim noi pastile, noi modalități de a trata această boală.
Frica se mai diminuează în intensitate. Virusul continuă să se multiplice dar găsim modalități diferite de a trata această boală”, a dezvălui Carmen Harra.
În plus, Harra a mai spus că în continuare populația va fi în scădere și recomandă să revenim la obiceiurile străvechi pentru a reuși să facem față situației globale.
„Consecințele sunt dramatice, iar inflația este fără precedent, absolut fără precedent în istoria a 100 de ani.
Noi suntem, la ora actuală, vreo 7 miliarde și ceva, o să scădem substanțial din cauza acestor virusuri. Poate ajungem la 5, poate chiar la 4 miliarde, deci o scădere incredibilă a populației.
Recomandabil este să ne întoarcem la cum trăiau bunicii, străbunicii noștri, la țară. Să-și planteze, să-și facă grădini, pentru că acolo mergem, din nefericire, dată fiind situația globală economică. Astea sunt resursele cu care noi, la un moment dat, ne putem hrăni singuri”, a mai transmis Harra.