Din cuprinsul articolului
Carmen Harra a avut dreptate! Predicția care dă fiori: „O să-l coste capul pe Putin”. Ce soartă va avea România?
Deși se vorbea de iminența unui război de ceva timp, anunțul preşedintelui Vladimir Putin de joi, 24 februarie, potrivit căruia a pornit o operaţiune militară în Ucraina, pentru a-i „apăra pe separatiștii” din estul țării, pare că a cutremurat pe toată lumea.
Explozii au fost auzite la Kiev, Odessa, Harkov, dar şi în alte oraşe.
Carmen Harra a avut dreptate! Predicția care dă fiori: „O să-l coste capul pe Putin”. Ce soartă va avea România?
În luna februarie, cunoscuta prezicătoare Carmen Harra a prevestit că va începe războiul dintre Rusia și Ucraina, pe care l-a descris ca fiind „prima bătălie reală după al Doilea Război Mondial”.
„Situația este foarte complicată și o să se complice mai mult. Rusia va ataca Ucraina. Este un plan vechi la care Putin nu o să renunțe și-l va pune în aplicare. Însă o să-l coste capul lui. O să plătească cu președinția pentru această escapadă a lui, care o să se desfășoare foarte urât și o să ia niște proporții foarte urâte.
Biden nu are însă puterea politică pe care ar fi trebuit să o aibă, să intervină să pună punct la așa ceva. Și Putin știe că Biden este foarte slab și profită de slăbiciunea lui.
De fapt, Biden este foarte contestat în America și va continua să fie contestat și nu știu ce se va întâmpla cu el…
Eu am spus de anul trecut că 2022 este un an al răsturnărilor politice. Și ce vom vedea sunt răsturnări politice în SUA, în Rusia, în Franța…
De fapt și alte țări se vor implica în această nenorocire care începe în bătălia dintre Rusia intrând în Ucraina. Implicațiile politice sunt foarte grave și foarte urâte. Este prima bătălie reală după al Doilea Război Mondial.
După 60 de ani, ne întoarcem înapoi, influențele planetare vin din nou să ne arate repetarea unor karme anterioare.
Ăsta este episodul care urmează și de aici multe alte consecințe care se răsfrâng politic, economic, inflație șamd”, explica în luna ianuarie Carmen Harra la Antena 3.
Ce se va întâmpla cu România?
„Vor fi multe pierderi de vieți omenești! În România însă nu văd să avem de suferit din asta, lupta este între Rusia, Ucraina, vor să ia și Moldova și probabil Georgia. Nu se termină bine pentru ruși, până la urmă. Dar se va amplifica și starea generală de spirit va fi foarte proastă.
Este ceva ce nu s-a mai văzut de la al Doilea Război Mondial și bineînțeles că toată lumea o să stea într-o stare neplăcută de panică. În ceea ce privește însă România, am spus că sunteți protejați”, a spus Carmen Harra, potrivit CanCan.