Sari la conținut

Carmen Brumă: reguli de urmat pentru a slăbi după Sărbători

carmen

Carmen Brumă ne-a oferit câteva reguli generale pe care le putem aplica fiecare dintre noi, fără să ţinem diete drastice pentru a ne reveni la silueta de dinainte de Sărbători.

Aşadar, este important să nu ciugulim între mese, să nu mâncăm după apusul soarelui, să renunţăm la zahăr şi să mergem pe jos în ritm alert, dacă nu ne ducem la sală.

Carmen Brumă: Trei mese pe zi, fără ronţăieli între ele

Iată, mai jos, cele cinci reguli esenţiale recomandate de Carmen Brumă, pentru a slăbi după sărbători.

  1. Nu mai ciuguliţi! Încercaţi să aveţi trei mese pe zi sau două mese şi o gustare, între care să existe un repaus alimentar de 4 – 5 ore. Beţi apă, ceaiuri neîndulcite sau cafea.
  2. Beţi suficientă apă! Ajută foarte mult în procesul de slăbire. Un organism deshidratat va resimţi mai repede senzaţia de foame şi va avea mai des pofte.
  3. Nu mai mâncaţi după apusul soarelui, ora 17.00, în această perioadă! Metabolismul nostru funcţionează în strânsă legătură cu mişcarea soarelui pe cer. Dacă, totuşi, nu vă puteţi stăpâni, alegeţi alimente foarte uşoare, cu puține calorii, care se digeră mai uşor.

Brumă: Iarna, nu mai mâncaţi după ora 17

  1. Faceţi zilnic mişcare! Dacă nu mergeţi la sală, este bun şi banalul mers pe jos, în aer liber, în ritm alert. Dacă veţi face lucrul acesta constant, zilnic, 40-60 de minute, metabolismul vostru va fi accelerat, iar procesul de slăbire va fi facilitat.
  2. Renunţaţi la alcool şi zahăr. Încercaţi să includeți măcar în una din mesele de peste zi o salată din legume proaspete.

„Este un truc care vă ajută să vă saturaţi mai repede, datorită conţinutului de fibre şi apă pe care îl au legumele”, a explicat Carmen Brumă într-un clip video, postat pe canalul său de YouTube.

 

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel