Sari la conținut

Cariile superficiale: ce se întâmplă, de fapt, dacă nu le tratezi?

Neglijarea igienei orale zilnice, dar si actiunea unor agenti organici pot fi factorii cauzatori ai unor astfel de carii. Microflora din cavitatea bucala favorizeaza aparitia cariilor superficiale prin distrugerea smaltului la suprafata coroanei dintelui. Demineralizarea tesutului dentar poate provoca dureri de scurta durata, care sunt primele indicii ca a inceput numaratoarea inversa pana la acutizarea durerilor si extinderea cariei spre nerv.

Cum se clasifica aceste afectiuni dentare?

In stadiul incipient este caria smaltului, care se localizeaza la nivelul acestuia prin pete maronii, apoi prin firicele negre, punctiforme sau cu aspect de marmura. Dintele incepe sa devina sensibil la dulce si la rece sau poate nu va avea nici un fel de sensibilitate ceea ce ne face sa le ignoram si sa consideram ca totul este bine.

In etapa a doua, caria se extinde pe toata suprafata smaltului pana la dentina si necesita de cele mai multe ori obturatie (plomba), caz in care durerea poate sa lipseasca. Dentina este un tesut mai subtire decat smaltul, asadar evolutia spre nerv se face in ritm accelerat. Daca in primul caz dintele era mai mult sensibil la dulce, acum este mai sensibil la rece. De cele mai multe ori pacientii ajung la medic cand deja exista dentina afectata de carie. De aceea, vizitele la medicul stomatolog sunt indicate la 6 luni.

Cel de-al treilea stadiu si cel mai avansat este atunci cand caria migreaza spre pulpa dentara adica spre nerv, fiind deschisa camera pulpara sau in apropiere de aceasta. Apare sensibilitatea la cald, pe langa cea la rece. Exista totusi si cazuri in care nu exista simptome, insa nu este un lucru imbucurator: terminatiile nervoase conectate cu nervul dintelui sunt complet distruse, asa se explica lipsa sensibilitatii dentare. De cele mai multe ori se aplica un tratament specializat urmat de proceduri complexe de extractie.

Cum iti dai seama daca ai o carie superficiala?

„Cavitatea bucala este un adevarat ecosistem pentru ca aici traiesc mii de bacterii, unele bune, altele mai putin bune. Prin simplul fapt ca pacientul nu are o igiena orala corecta, apar aceste carii superficiale,de la cele mai fragede varste. Mai rau este atunci cand cariile superficiale sunt interdentare si nu se vad cu ochiul liber si nu ne putem da seama daca avem sau nu carii. Odata ce dintii sunt afectati de carie, este necesara vizita la medicul dentist pentru curatarea zonei, aplicare de plombe dentare/obturatii si administrarea unui plan de tratament si igiena pentru dintele/dintii afectati. Resturile de mancare putrezesc intre timp si genereaza microbi activi si factori patogeni care produc acizi cu actiune clara de deteriorare al smaltului dentar. Oricare ar fi cazul, imediat ce avem aceste simptome trebuie sa mergem la dentist, altfel riscam aparitia complicatiilor care duc la costuri mai ridicate , manopere mai dureroase si multiple vizite la cabinetul stomatologic”, explica Andra Custura, medic stomatolog.

3 indicii din care sa iti dai seama ca ai o carie superficiala interdentara

Bauturile si alimentele prea reci pot distruge smaltul dintilor si pot creste sensibilitatea dentara, inclusiv instalarea cariilor interdentare. Daca exista deja disconfort la masticatie, iata inca 3 indicii ce incurajeaza programarea unei consultatii la medicul dentist cat ai zice „carie!”

• la folosirea atei dentare, aceasta se agata sau se scamoseaza
• se simte in gura un gust alterat si/sau miros neplacut
• gingia sangereaza si/sau gingia este schimbata de culoare in zona respectiva

Ce se intampla daca nu tratezi cariile superficiale?

De cele mai multe ori, daca sunt identificate la timp, cariile superficiale sunt indepartate foarte usor. Este nevoie doar de slefuirea non invaziva a dintelui doar in smalt si aplicarea materialului de obturatie/plomba ,manopera ce poate fi facuta fara anestezie ,de cele mai multe ori fiind nedureroasa.

In cazul in care caria superficiala este tratata in acelasi mod si anume superficial, sub actiunea coroziva a acidului organic smaltul se deterioreaza si caria avanseaza spre dentina si apoi nervul dentar.

„Cu cat este mai putin tesut dentar, cu atat este mai greu de pus o plomba, rezistenta acesteia fiind scazuta , mai ales la masticatie se poate resimti acest lucru. Atunci cand este afectat nervul si apar durerile dentare cauzate de inflamarea acestuia situatia incepe sa se complice. Daca se constata ca acesta carie s-a extins pana pe radacinile dintelui , urmatorul pas este extractia, pentru ca in acest caz este ingreunat procesul de plombare, in mare parte din cauza salivei si din cauza lipsei posibilitatii de izolare si de adeziune a materialului de plomba la tesutul dentar aflat pe radacina. In ceea ce priveste investitia financiara, cu cat caria este mai extinsa, cu atat lucrarea este mai ampla si genereaza mai multe investigatii,deci si costuri mai ridicate!”, adauga dr. Andra Custura.

Obturatia superficiala presupune o singura sedinta, este nedureroasa si aplicata doar la nivelul smaltului. Obturatia medie poate implica si anestezie ; iar in cazul in care dentina este afectata profund luati in calcul ca distrugerea coroanei dintelui se produce intr-o proportie destul de mare iar aplicarea plombei si reconstructia peretilor dintelui este mult mai dificila.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel