La ce complicații să ne așteptăm, dacă nu ne tratăm cariile dentare

Unele persoane amână vizita la medicul stomatolog chiar și atunci când problemele dentare cu care se confruntă provoacă disconfort, fie din teama de dentist, fie din lipsă de timp. Doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont, a explicat care sunt etapele de dezvoltare ale unei carii dentare și care sunt riscurile la care ne expunem dacă tratarea ei este întârziată prea multă vreme.

Caria dentară reprezintă întreruperea continuității smalțului sau cementului dentar, adică apariția unei cavități pe suprafața dintelui. Aceasta este cauzată, pe de o parte, de bacteriile care produc acizi, care apoi scot calciul din smalț, și pe de altă parte de lipsa unei igiene orale adecvate. “Lăsată netratată, problema va continua să se agraveze, ajungând până la straturile profunde ale dintelui. Dinții copiilor sunt mai moi și au smalț mai subțire decât adulții, deci riscul la care sunt expuși ei este mai mare, astfel că părinții ar trebui să acorde o importanță deosebită sănătății orale a celor mici”, spune specialistul ortodont.

Iată care sunt etapele în dezvoltarea unei carii dentare:

  1. Pata albă sau un punct sau o dungă maronie pe suprafața dintelui sau între dinți

În această etapă puține persoane au cunoștințele necesare pentru a observa dezvoltarea unei probleme dentare și a nu o confunda cu tartrul. În cadrul controalelor regulate la medicul stomatolog, recomandat a fi efectuate la fiecare 6 luni, specialistul va putea identifica, cu siguranță, caria dentară.

  1. Gaura maronie, vizibilă pe dinte

În acest punct devine clară prezența unei carii, însă situația nu pare tragică, pentru că încă nu doare. Acest lucru nu trebuie să întârzie, însă, vizita la cabinetul dentar, mai ales atunci când caria este prezentă pe un dinte vizibil când vorbim sau zambim.

“Dacă o carie nu doare, nu înseamnă că nervul încă nu a murit și mai avem timp suficient să îl salvăm: nervul atacat constant, vreme îndelungată, de bacterii și toxinele lor, poate muri lent, fără simptomatologie, poate durea inconstant sau poate avea episoade de acutizare a durerii”, atenționează doamna doctor Mihaela Dan.

  1. Durerea la rece, dulce și acru

Această senzație de durere poate apărea uneori chiar înainte de cavitatea vizibilă, mai ales la cariile interdentare. Dacă durerea ține doar cât acționează stimulul sau durează maxim 10 minute, nervul încă poate fi salvat. Așadar, este recomandat ca vizita la stomatolog să nu mai aștepte.

  1. Durerea apare spontan

“Dacă durerea apare fără motiv, sau la cald, rece, dulce, acru și durează mai mult de 10 minute, iradiază (se răspândește la dinții vecini sau chiar de pe maxilarul opus) – acesta este semnul că a apărut pulpita, iar nervul trebuie scos de urgență. Durerea simțită acasă este cu mult mai mare decât orice disconfort resimțit la stomatolog, unde se lucrează sub anestezie, iar singura durere este cea produsă de pișcătura acului de anestezie”, spune specialistul ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert.

  1. Colorarea întregii coroane a dintelui în maroniu produsă de moartea nervului

În acest stadiu aducerea dintelui la culoarea normală, identică cu cea a vecinilor sănătoși, este foarte dificilă. Albirea internă nu dă întotdeauna rezultatele așteptate sau acestea sunt temporare, iar remediul va fi o fațetă sau o coroană – un sacrificiu cam mare, dacă ne gândim că am pornit de la o simplă carie neglijată.

  1. Umflarea obrazului, durere puternică, umflarea ganglionilor

Aceste simptome indică faptul că a apărut parodontita apicală acută.

“Dacă s-a permis unei carii dentare să se dezvolte până în acest punct, infecția s-a răspândit în os, în gingie, spre sinusurile maxilare, uneori spre gât și, prin sânge, în întregul organism. Este imperios necesar să mergem la medic și să urmăm toate etapele de tratament, nu doar prima etapă, în care sunt tratate simptomele vizibile și dispare inflamația”, atenționează doamna doctor Mihaela Dan.

  1. Caria distruge intreagă coroana

Chiar și în “al doisprezecelea ceas”, încă mai sunt șanse de a salva rădăcina, de a face un pivot, iar apoi coroană artificială. “Dacă, însă, la vârful rădăcinii este o infecție cronică extinsă sau caria a afectat și rădăcina, dintele va fi extras: deja am așteptat foarte mult până să ne prezentăm la medic. Înlocuirea dintelui se va face cu un implant sau cu o punte dentară, care presupune, însă, sacrificarea nervului dinților vecini, posibil sănătoși”, spune specialistul ortodont.

Așadar, o carie careia i s-a permis să se dezvolte prea mult timp poate provoca probleme severe, care vor fi mai greu de tratat, mai costisitoare și vor aduce mai mult disconfort. În multe cazuri, o carie dentară în stadiu incipient va putea fi tratată în cadrul unei singure vizite la medicul stomatolog, așa că, la fel ca în orice aspect al vieții, este recomandat să nu lăsăm pe mâine ce putem face astăzi.

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

7 minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

36 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Citeste si: