Carența de fier. Afecțiunea de care suferă o treime din populația globului

Carența de fier rămâne o afecțiune greu de recunoscut de către cei care manifestă simptomele specifice, deși consecințele sale pot fi serioase iar prevalența în rândul populației este relativ ridicată.

Astfel, este esențial ca fiecare persoană să înțeleagă rolul fierului în organism și consecințele generate de faptul că nivelul de fier nu se află în parametrii adecvaţi.

Specialiștii fac eforturi de creștere a nivelului de conștientizare privind deficitul de fier și anemia feriprivă, ca probleme majore de sănătate publică și evidențierea impactului semnificatival acestora asupra pacienților.

Carența de fier este prezentă în rândul unei treimi din populație, la nivel global. Este cel mai des întâlnită în rândul femeilor care sunt la premenopauză sau sunt însărcinate și al copiilor cu vârsta sub 5 ani. În Europa, spre exemplu, carența de fier afectează până la aproximativ 33% dintre femeile aflate la premenopauză, până la 77% dintre femeile însărcinate și până la 48% dintre copii. Carența de fier este, de asemenea, frecvent asociată cu boli inflamatorii cronice cum ar fi insuficiența cardiacă cronică, boala cronică de rinichi și sindromul de intestin iritabil.

Fierul este necesar întregului organism. Este esenţial pentru producerea globulelor roșii și pentru asigurarea funcționarii eficiente a inimii și a mușchilor scheletici. De asemenea, fierul joacă un rol vital în combaterea infecțiilor și a bolilor, menținând nivelul optim de energie și funcția normală a creierului. Când depozitele de fier din organism sunt scăzute (deficit de fier), pot fi afectate aproape toate aspectele vieții, cum ar fi metabolismul, sănătatea mentală și fizică, productivitatea în muncă și chiar funcția sexuală. Organizația Mondială a Sănătății afirmă că deficitul de fier poate duce la o scădere cu 30% a capacității de efort fizic.

O treime din populația globului suferă de carență de fier, afecțiune des întâlnită mai ales în rândul  femeilor în premenopauză, al celor însărcinate și al copiilor cu vârste sub cinci ani.

Nerecunoaşterea simptomelor deficitului de fier şi ale anemiei feriprive este, de multe ori, cel mai mare obstacol în calea obținerii unui diagnostic. Printre simptomele uzuale se numără oboseala, paloarea, unghiile fragile, pofta de materii non-alimentare precum noroi, lut sau gheață, lipsa capacității de concentrare. Totuşi, simptomele carenței de fier se pot manifesta diferit, fiind greu de identificat și pot fi asociate cu o serie de alte afecțiuni.

„Carența de fier afectează un număr relevant de femei din întreaga lume și poate avea un impact semnificativ asupra sănătății și calității vieții lor. Menținerea unui nivel optim al fierului în organism este esențială în special pentru femeile gravide. Pe perioada sarcinii, carența de fier afecteaza nu numai sănătatea viitoarelor mame, dar și starea de sănătate a fătului, cu consecințe importante în ceea ce privește dezvoltarea neurocognitivă a acestora. De aceea, este esențial ca deficitul de fier sa fie prevenit mai ales la femeia gravidă. Astfel, se impune  o monitorizare atentă a sarcinii, recomandarea unui regim alimentar diversificat, bogat în legume, fructe, proteine de calitate superioară, suplimente de vitamine și săruri minerale”, a declarat doamna Prof. Univ. Dr. Doina Anca Pleșca, Șef Clinică de Pediatrie, Spital Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu”.

Consecințele deficitului de fier diferă de la o persoană la alta, însă acestea pot fi asociate unui declin al sănătății și al stării de bine, în general.13 Chiar și fără anemie, deficitul de fier poate fi debilitant, poate duce la agravarea unei afecțiuni cronice pre-existente și poate contribui la creșterea morbidității și a mortalității. La copii în mod particular, carența de fier poate afecta semnificativ dezvoltarea cognitivă și motorie a acestora.

„Carenţa de fier este o afecţiune care poate avea consecinţe majore asupra organismului şi de aceea este o nevoie reală de creştere a gradului de atenţionare asupra carenţei de fier și de o mai bună înţelegere a simptomatologiei. Este cea mai răspândită deficiență nutrițională la nivel global şi este o afecţiune care rămâne  subdiagnosticată și subtratată, deşi are un impact major nu doar asupra adultului, dar şi asupra dezvoltării copilului”, a declarat domnul Profesor Univ. Dr. Gabriel Mircescu, Șef Clinică Nefrologie, Spital Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”. 

Pentru mai multe informații despre carența de fier, accesați  www.carentadefier.ro.

Recent Posts

TESTUL rapid care îţi arată dacă ai probleme cardiovasculare

Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…

26 de minute ago

Alimente și vitamine care pot provoca apariţia pietrelor la rinichi

Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…

57 de minute ago

Scandal după moartea lui Silviu Prigoană. Demers fără precedent făcut de Adriana Bahmuţeanu

După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…

o oră ago

Rafila a găsit explicaţia pentru decesul de la Sp. Târgu Jiu: Lipsă de empatie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…

2 ore ago

HOROSCOP. ZODIILE care vor păși cu dreptul în 2025 şi vor fi protejate de astre

În 2025, anumite semne zodiacale vor fi mai favorizate decât altele, având parte de un…

2 ore ago

STUDIU. Utilizarea reţelelor sociale, rol important în reducerea simptomelor depresiei

Un studiu realizat de un grup de cercetători chinezi sugerează că utilizarea reţelelor sociale ar…

3 ore ago

Citeste si: