Un studiu recent realizat de Center for Economic Performance de la London School of Economics efectuat pe un număr de 23.161 de participanţi, cu vârste cuprinse în intervalul 17-85 de ani, a identificat cele două vârfuri de satisfacţie din viaţa oamenilor.
Potrivit autorilor studiului, după vârsta de 23 de ani, nivelul de fericire cunoaşte un declin care continuă până în jurul vârstei de 50 de ani. Apoi, după 55 de ani, curba fericirii începe din nou să crească, urmând o traiectorie ascendentă, marcată de un nou vârf la vârsta de 69 de ani, şi începe din nou să scadă după împlinirea vârstei de 75 de ani.
Traiectoria acestui grafic al fericirii nu trebuie însă să fie considerată ca un fapt general şi obligatoriu, întrucât atitudinea mentală a fiecărei persoane joacă un rol foarte important.
Un alt studiu recent, publicat în Journal of Research in Personality, realizat pe parcursul a aproape patru decenii, pe câteva zeci de mii de persoane în vârstă de cel puţin 16 ani, a evidenţiat faptul că oamenii extrovertiţi, în special tinerii adulţi stabili din punct de vedere emoţional, tind să fie mai fericiţi atunci când ajung la vârsta pensionării, în comparaţie cu tinerii adulţi care sunt rezervaţi sau care au avut parte de o adolescenţă turbulentă din punct de vedere emoţional.
Cercetătorii americani au subliniat faptul că aceste informaţii reprezintă câteva tendinţe, nu adevăruri garantate, întrucât principiul judecăţii sănătoase în privinţa fericirii şi a sănătăţii psihologice se aplică cu adevărat în viaţa de zi cu zi: oamenii ar trebui, deci, să identifice acele lucruri care îi fac să fie fericiţi şi să încerce să schimbe circumstanţele care îi fac nefericiţi, pentru a avea o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…