Categories: Stil de viaţă

Care sunt tradițiile și obiceiurile de 15 august? Ce să faci și ce să nu faci de Sfânta Maria?

Pe 15 august, creștinii sărbătoresc Adormirea Maicii Domnului (Sfânta Maria Mare), sărbatoare care amintește de ziua în care Fecioara Maria s-a ridicat la Ceruri. Despre această zi aflăm de la patru părinți orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului și Sfântul Ioan Damaschin, care spun că Maica Domnului ar fi primit vestea plecării ei la cele veșnice de la un înger. Iată care sunt tradițiile și obiceiurile de 15 august și ce ai voie să faci în această zi de mare însemnătate!

În diferite zone ale țării, femeile merg la biserică, unde împart struguri, faguri de miere, prune și tămâiază mormintele, la cimitir. În unele părți ale Moldovei, pentru că Sfânta Maria Mare este considerată a morților, sunt pomeniți toți cei ce au acest nume și sunt sărbătoriți. La un moment dat, pe 15 august, la sate, se deschidea sezonul nunților, care ținea până în intrarea în postul Crăciunului.

În această zi este interzis scăldatul în râurile prin care au trecut cerbi și e de asemenea interzis să dormi pe prispă. Aduce ghinion și nenorociri. Femeile însărcinate nu au voie să facă curat în această zi, dar trebuie să se roage la Fecioara Maria pentru o naștere ușoară și copii frumoși și sănătoși. Fetelor tinere le este interzis să se tundă în această zi. Tot de 15 august, fiind zi de sărbătoare, nu se spală, nu se coase și nu se face treabă în casă. Este indicat să nu te cerți cu nimeni în ziua aceasta.

Tradiția spune că în perioada postului Sfintei Marii, fetele ce locuiau în zona rurală își croiau costume speciale, albe și le pregăteau pentru pelerinajul din zilele de 14 și 15 august la mănăstirile care poartă hramul Sfântei Marii. O parte dintre aceste mânăstiri sunt Bixad, Rohia, Tismana, Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, Moisei, Nicula, Ciosa si multe altele.

Oamenii Bisericii spun că de vreme ce Sfânta Fecioară a părăsit mormântul, noi trebuie să o căutăm printre cei vii. Trebuie să ne rugăm la Ea neîncetat, cerându-i să ne fie alături mereu. Pe lângă faptul că o vedem mereu în icoane și o întâlnim în rugăciuni, nu trebuie să uităm că Ea se reflectă de asemenea în mamele noastre.

Recent Posts

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

24 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

54 de minute ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

o oră ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

2 ore ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

3 ore ago

Citeste si: