Categories: Expertul zilei

Care sunt simptomele și metodele de prevenire a cancerului de col uterin. România se află pe primul loc în Europa în ceea ce privește incidența acestei boli

Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, în parteneriat cu I.C.Fundeni continuă seria comunicărilor campaniei de prevenție – Asumă-ți să fii sănătos!- prezentând astăzi opinia medicului primar în chirurgie generală, doctor în științe medicale, Șef de Lucrări la Disciplina Chirurgie a UMF Carol Davila, Tudor Ștefan despre Neoplasmul de col uterin.

În Clinica de Chirurgie Generală a Institutului Clinic Fundeni există o constantă preocupare pentru chirurgia oncologică pelvină și pentru tehnicile chirurgicale minimal invazive de rezolvare a cancerelor, pentru operatii complexe (exenterații pelvine, rezecții multi-organ, etc) indicate în cazurile avansate loco-regional.

Neoplasmul de col uterin este o afecțiune frecventă. Se află pe al treilea loc ca incidență la nivel mondial în rândul femeilor și reprezintă o cauză importantă de morbiditate și mortalitate datorate cancerului în țările în curs de dezvoltare, cu implicații socio-economice majore.

Din păcate, România se află pe primul loc în Europa în ceea ce privește incidența cancerului de col uterin cu cea mai mare mortalitate asociată.2 Predominant afectate sunt femeile în decada a V-a de viață.2 Lipsa educației privind screeningul pentru această patologie, și lipsa vaccinarii anti-human Papilloma virus, determină depistarea tardivă a cancerului de col uterin, într-o formă avansată loco-regional.

Testul Babeș-Papanicolau s-a dovedit a fi cel mai eficient în screeningul cancerului de col. Acesta detectează celulele precanceroase și canceroase prin recoltare de la nivelul zonei de transformare a colului și examinarea frotiului.

Pacientele între 21-29 de ani ar trebui să efectueze testul Babeș-Papanicolau la un interval de 3 ani; între 30-65 de ani, testare HPV împreună cu testul Babeș-Papanicolau la fiecare 5 ani sau doar testul Babeș-Papanicolau la fiecare 3 ani. După vârsta de 65 de ani, testarea nu este recomandată dacă screeningul anterior a fost negativ și nu există criterii de risc crescut.

Printre simptomele de alarmă se numără sângerările vaginale anormale, discomfort- durere la nivel vaginal, secreții modificate și disurie.

În toate aceste cazuri este recomandat screeningul pentru cancerul de col uterin. Depistarea precoce este esențială, prognosticul de supraviețuire la 5 ani este de peste 90% în stadiul I și de 60-80% în stadiul II.

Tehnologia și mijloacele de tratament se află într-o continuă evoluție. O echipă multidisciplinară stabilește indicația terapeutică potrivită fiecărei paciente: tratament multimodal individualizat, ce îmbină efectele radioterapiei, chimioterapiei cu cele ale intervenției chirurgicale. În România, chirurgia pastrează încă un rol în arsenalul terapeutic al cazurilor de cancer de col uterin local avansat.

Experiența acumulată în ultimele decade în Clinica de Chirurgie Generală a Institutului Clinic Fundeni în tratamentul chirurgical al cancerelor genitale la femeie a fost continuată în  mod natural cu abordarea cu ajutorul noilor echipamente de video chirurgie.  Astfel în ultimii 10 ani, 106 paciente au beneficiat de operații minimal invazive, fie că a fost vorba de histerectomie totală radicală cu limfodisecție pelvină (97 de cazuri, din care 81 cazuri robotice și 16 cazuri laparoscopice) sau de exenterație pelvină (9 cazuri).

Recent Posts

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

11 minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

41 de minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

o oră ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

3 ore ago

Citeste si: