Sari la conținut

Care sunt simptomele alergiilor la medicamente

Erupția cutanată sau urticaria nu apar obligatoriu de la ceea ce ai mâncat. Este foarte posibil ca un anumit medicament să le provoace. Altfel spus, există medicamente care pot provoca reacții alergice. De aceea este indicat să mergi la medicul alergolog pentru diagnosticare și tratament.

Atunci când un medicament produce o reacție alergică, sistemul imunitar al unui individ va acționa la rândul său împotriva medicamentului deoarece îl identifică drept agent microbian. Organismul produce astfel cantităţi mari de histamină în încercarea de a expulza acel medicament din organism.

Practic, astfel de reacții alergice apar atunci când organismul când sistemul imunitar este sensibil la una din substanțele regăsite în acel medicament.

Iată care sunt simptomele alergiilor la medicamente:

  • erupția cutanată, urticaria,
  • respirația șuierătoare,
  • edemul,umflarea feţei, a buzelor sau a limbii
  • rinoree,
  • lăcrimat ocular sau chiar durerea oculară,
  • anafilaxia – reacție extrem de periculoasă care poate pune viața în pericol și care necesită intervenție de specialitate urgentă.

Alte reacţii severe pot fi: dificultăţi de respiraţie, ameţeli, anxietate, confuzie, puls rapid, greaţă, diaree, palpitaţii, probleme abdominale.

Principalele medicamente care pot duce la declanșarea unei alergii sunt:

  • Antibioticele (cefalosporinele, penicilina sau antibiotice care conțin sulfonamide),
  • Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS),
  • Anestezicele locale,
  • Medicamentele chimioterapice,
  • Insulina,
  • Medicamentele destinate relaxării musculare,
  • Există și unele vitamine care pot produce astfel de reacții alergice

În ce constă diagnosticul alergiei la medicamente

De cele mai multe ori, alergiile la medicamente apar brusc, fiind practic imprevizibile. De aceea, este și greu să le recunoști, ca pacient. Ca să nu existe riscul de șoc anafilactic, trebuie ca pacientul care recunoaște simptomele descrise mai sus să meragă de urgență la medic. Diagnosticul este stabilit numai de medicul specialist alergolog după ce a consulat pacientul și a efectuat anumite teste și investigații.

Principalele teste folosite sunt: teste alergologice cutanate. Practic, se va introduce sub piele o cantitate mică din substanţă alergenă. În cazul în care apar mâncărimi sau mici pete de culoare roşie testul este pozitiv. Uneori, este cazul și de testul intrademic. Acesta are același principiu doar că substanța este introdusă mai profund, în piele. Sunt și o serie de teste serologice.

În ce constă tratamentul:

De cele mai multe ori, tratamentul va consta în administrarea de  antihistaminicele. Acestea sunt recomandate dacă persoana în cauză are manifestări ușoare ale alergiei. Dar este posibil să fie prescriși și corticosteroizii. Aceștia se vor aplica pe piele sau intravenos. Sau medicul va prescrie bronhodilatatoarele sau și decongestionantele nazale care pot să stopeze secreția nazală.

Sunt situații când medicul alergolog poate să înceapă o procedură de desensibilizare. Aceasta se va face treptat și numai la indicația medicului.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel