Sari la conținut

Care este singurul păcat de neiertat? Părintele Calistrat, avertisment: Dacă nu putem spune cuvântul iartă-mă, atunci….

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Cel mai mare păcat al omului

Care este singurul păcat de neiertat? Părintele Calistrat, avertisment: Dacă nu putem spune cuvântul iartă-mă, atunci….

A devenit unul dintre cei mai îndrăgiţi duhovnici şi predicatori ai României, iar sfaturile sale au greutate și înțelepciune. Părintele Calistrat a devenit extrem de cunoscut în mediul online prin intermediul postărilor sale pe pagina sa oficială de Facebook.

Părintele Calistrat, sfaturi despre cum să eviți supărările și necazurile

Sfaturile sale sunt adevărat balsam sufletesc pentru cei aflați în necazuri, iar îndemnul său pentru o viață cumpătată, simplă și lipsită de greutăți este mereu de luat în seamă.  Pentru a ocoli problemele, omul trebuie să fie mai cumpătat în ceea ce spune și cui spune.

De asemenea, părintele Calistrat îi sfătuieşte pe credincioşi să nu-şi povestească necazurile oricui, ci să se încreadă în Dumnezeu.

„Povestindu-i altuia necazul tău nu faci altceva decât să îi dai prilej să te discute și să râdă! Toate problemele personale pe care le avem fiecare și pe care le-am discutat cu duhovnicul, nu cu nașa, nu cu vecina, nu cu mătușa, nu cu prietena…

Pentru că ajungi într-o zi să spui „Vai cât am investit și m-a trișat!”, dar nu e vina ei, e vina ta! „Vai cât suflet am pus și m-a vândut!”…astea sunt prostii omenești! Tu, încrederea totală și inima totală trebuie să i-o dai lui Dumnezeu!

Stai și vorbește cu Maica Domnului la icoană și dacă nu îți răspunde ea nimic, răspunsul îți vine singur în minte! Tăcerea icoanei și a Maicii Domnului în fața ta când te vaiți de greutăși, este de fapt răspunsul la problemele tale! Taci și te roagă!, recomandă părintele Calistrat.

Care este singurul păcat de neiertat? Dacă nu putem spune cuvântul iartă-mă, atunci….

Părintele Calistrat spune, de asemenea, că oamenilor li se iartă toate păcatele dacă se roagă din inimă, dar un singur păcat este de neiertat, iar acela este necazul pricinuit aproapelui.

„Dumnezeu poate ierta absolut toate păcatele. (…) Singurul păcat de neiertat, ca să fim în acord cu Sfânta Scriptură, este păcatul evidenței împotriva aproapelui.

Atunci când noi pricinuim necaz celui din jurul nostru – suferință, moarte, durere, întristare, scârbă -, și nu putem spune cuvântul iartă-mă sau cer iertare, atunci păstrăm în noi acea încărcătură de păcat”, a spus părintele Calistrat, într-un interviu mai vechi la Antena 3.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel