Categories: Ştiri sănătate

Care este semnificația DENIILOR, slujbe deosebit de importante pentru creștini ortodocși

Care este semnificația DENIILOR, slujbe deosebit de importante pentru creștini ortodocși. Deniile au început duminică, 9 aprilie, și se citesc până în Vinerea Mare.

Deniile sunt slujbe unicat în cultul divin ortodox. Cuvântul denie vine de la slavonescul vdenie și înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă. Mai precis, Denia este Utrenia de a doua zi și se săvârșește seara, în ajun, în următoarele zile din Postul Mare: miercuri și vineri din săptămâna a cincea, precum și în toate zilele de rând din Săptămâna Patimilor.

Apoi, la sfârșitul deniei găsim rugăciunea „Învrednicește-ne Doamne în ziua aceasta”, tocmai pentru că se apropie răsăritul soarelui. Astăzi, deniile încep seara, ca pogorământ pentru neputința privegherii, și aceasta ca excepție, nu ca regulă.

Săptămâna Mare a Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi

În ziua de Florii (Duminica Intrării în Ierusalim a Domnului) se încheie Postul Mare şi începe Săptămâna Mare a Sfintelor şi Mântuitoarelor Patimi.

„Săptămână de post aspru, de mai multă rugăciune acasă şi de slujbe aşa de frumoase la biserică”, aşa cum spune părintele Cleopa Ilie în „Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, conform Agerpres.

Denia din duminica Floriilor: Cum putem noi să mâncăm acum când Domnul vieţii

„Veniţi seară de seară cât mai mulţi la sfânta biserică. Cum putem noi să dormim sau să lipsim de la biserică când Hristos priveghează şi se roagă pentru toată lumea? Cum putem noi să râdem şi să bem când Fiul lui Dumnezeu este dat în mâinile hulitorilor şi ucigaşilor necredincioşi? Cum putem noi să mâncăm acum când Domnul vieţii, posteşte şi suspină pentru noi? Cum să lipsim de la biserică acum, când Hristos este trădat de propriul său ucenic şi este vândut iudeilor ca să fie judecat şi răstignit?” („Predică la Duminica Floriilor”).

Denia din Lunea Mare

În sfânta şi marea Luni se citeşte Evanghelia de la Matei despre sfârşitul lumii, „ca să fim mereu gata şi în aşteptarea venirii Domnului ca să judece vii şi morţii (Matei 24, 3-35)” („Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, arhimandrit Ilie Cleopa, 1996). La denia de luni seară se va citi Evanghelia despre dajdia Cezarului (Matei 22, 17-22) şi despre făţărnicia fariseilor (Matei 23, 1-39).

Denia din Marţea Mare

Marţi seară la denie se va citi Evanghelia de la Ioan, în care se spune: „Puţină vreme mai este Lumina cu voi. Umblaţi până când aveţi lumină, ca să nu vă cuprindă întunericul. Că cel ce umblă în întuneric nu ştie unde merge” (Ioan 12, 35).

Denia din Miercurea Mare

În sfânta şi marea zi de Miercuri se citeşte Evanghelia cu femeia păcătoasă care a uns capul Lui Hristos cu mir de mare preţ. Tot acum Iuda vânzătorul s-a înţeles cu iudeii să-l vândă pe Mântuitorul lumii pe treizeci de arginţi (Matei 26, 6-16). Miercuri seară la denie se citeşte Evanghelia pregătirii Cinei de Taină (Luca 22, 1-39).

Denia celor 12 Evanghelii din Joia Mare

La denia din seara zilei de Joia Mare se citesc cele douăsprezece evanghelii despre patimile, răstignirea şi moartea pe cruce a Mântuitorului Hristos. Este o seară de priveghere, de rugăciune şi de simţire, împreună cu Mântuitorul, a înfricoşătoarelor Sale patimi, spune părintele Cleopa.

Denia din Vinerea Mare: Prohodul Domnului

În Vinerea Mare, la Vecernie se scoate în mijlocul bisericii Sfântul Aer (Sfântul Epitaf), ce are pictat pe el punerea Domnului în mormânt. În seara din Sfânta şi Marea Vineri se cântă slujba prohodului Domnului, apoi se înconjoară biserica cu Sfântul Epitaf cu lumânări aprine în mâini, acum este înmormântat Domnul şi este petrecut de la Golgota la Mormânt.

Rugăciune „Învrednicește-ne Doamne în ziua aceasta”

„Învredniceşte-ne, Doamne, în seara aceasta, fără de păcat să ne păzim noi. Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit întru Tine. Bine eşti cuvântat, Doamne, învaţă-Ne pe noi îndreptările Tale. Bine eşti cuvântat, Stăpâne, înţelepţeşte-ne pe noi cu îndreptările tale. Doamne, mila Ta este în veac; lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea. Ţie se cuvine lauda, Ţie se cuvine cântare, Ţie slavă se cuvine, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.”

Părintele Calistrat Chifan de la Mânăstirea Vlădiceni din Iași, a explicat într-o emisiune BZI, semnificația Deniilor. Vezi integral emisiunea în video de mai jos:

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

9 minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

39 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: