Care este pulsul normal. De câte ori trebuie să bată inima

Îți bate inima prea repede și iți este teamă că ești bolnav? Află ce este , de fapt, un puls normal și cum variază bătăile inimii în funcție anumite criterii, astfel încât vei ști dacă și când trebuie să-ți faci griji pentru sănătatea ta.

În general, un puls normal variază foarte mult, în funcție de vârstă, de activitatea fizică desfășurată, de temperatura în care stă persoana respectivă, de greutatea corporală și de starea ei emoțională. Însă pulsul variază și în decursul unei zile, în funcție de anumite activități pe care le faci. De exemplu, în cazul unui consum exagerat de cafea sau alcool, pulsul va crește.

Tahicardie vs bradicardie

Potrivit medicilor, un puls normal în cazul unui adult sănătos, în stare de repaus, este cuprins între 60 și 100 de bătăi pe minut. Dacă nu ai pulsul cuprins între acești parametri, nu înseamnă automat că ești bolnav.

Astfel, dincolo de zona 60-100, care este puls normal, niveluri în repaus de peste 100 de bătăi indică de obicei tahicardie (iar peste 150 de bătăi înseamnă tahicardie supraventriculară). Dacă pulsul scade sub 50 de bătăi pe minut, afecțiunea se numește bradicardie, în timp ce oscilațiile pulsului indică aritmie.

Pulsul normal în funcție de vârstă

Dacă pentru un adult sănătos un puls normal înseamnă între 60 și 100 de bătăi pe minut, situația se schimbă în cazul copiilor și bătrânilor. Astfel, pentru copiii de peste 6 ani, puls normal presupune între 70 și 100 de bătăi pe minut, iar în cazul bebelușilor poate fi chiar mai mare, ajungând și la 160 de bătăi pe minut, lucru perfect normal.

În cazul persoanelor mai în vârstă, un puls normal este unul mai scăzut, ajungând chiar și sub 60 de bătăi pe minut, fără ca acest lucru să însemne o problemă medicală, explică specialiștii de la WebMD.

Cum se măsoară corect pulsul

Medicii recomandă ca pulsul să fie măsurat, preferabil, fie după odihnă (dimineața, înainte de a coborî din pat, de exemplu), fie după minimum 10 minute de lipsă a unei activități fizice.

Există mai multe metode pentru măsurarea corectă a pulsului. Se poate face manual, atingând cu degetele partea laterală a gâtului sau încheietura mâinii și numărând câte bătăi se simt în 60 de secunde. Desigur, există și aparate moderne care permit monitorizarea precisă a ritmului cardiac și a tensiunii arteriale, cum sunt tensiometrele.

 

Cum se calculează pulsul

Formula unanim acceptată de medici pentru a stabili valoarea maximă în repaus a pulsului este: cifra 220, din care scădem vârsta. Astfel, pentru cineva de 30 de ani, pulsul maxim este: 220-30=190.

 

VARSTA
FORMA FIZICA 18 – 25 ani 26 – 35 ani 36 – 45 ani 46 – 55 ani 56 – 65 ani 65 + ani
De atlet 40 – 52 44 – 50 47 – 53 49 – 54 51 – 56 50 – 55
Excelenta 56 – 61 55 – 61 57 – 62 58 – 63 57 – 61 56 – 61
Foarte buna 62 – 65 62 – 65 63 – 66 64 – 67 62 – 67 62 – 65
Buna 66 – 69 66 – 70 67 – 70 68 – 71 68 – 71 66 – 69
Medie 70 – 73 71 – 74 71 – 75 72 – 76 72 – 75 70 – 73
Sub medie 74 – 81 75 – 81 76 – 82 77 – 83 76 – 81 74 – 79
Foarte slaba 82 + 82 + 83 + 84 + 82 + 80 +

 

 

Cercetătorii au descoperit că femeile au un puls normal puţin mai mare, spre deosebire de bărbaţi. Potrivit Colegiului American de Cardiologie, acest lucru ar fi strâns legat de nivelul hormonilor, în special al testosteronului, care este crescut la bărbaţi. În egală măsură, inima femeilor este mai mică şi pompează mai puţin sânge, însă într-un ritm mai rapid.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

2 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

3 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

3 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

3 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

4 ore ago

Citeste si: