Categories: Ştiri sănătate

Care este porția corectă de fructe? Specialist: „De la excesul de fructe poate să apară steatoza hepatică”

Deși fructele sunt foarte sănătoase pentru organismul nostru, în exces, acestea pot face mai mult rău decât bine. Fructoza din componența fructelor este procesată de ficat, organ care poate fi suprasolicitat dacă fructele sunt consumate în cantități mari. Care este porția corectă de fructe?

Fructele pot afecta nivelul zahărului din sânge, motiv pentru care diabeticii trebuie să monitorizeze cantitatea de fructe ingerată. De asemenea, este foarte important momentul zilei în care acestea sunt consumate, mai ales în cazul persoanelor cu probleme de nutriție sau diabet.

Care este porția corectă de fructe?

Laura Ene, nutriționist, a dezvăluit pentru Digi24 care este porția corectă de fructe și, de asemenea, când trebuie să le consumăm pentru a evita riscurile unor afecțiuni.

„Niciodată după ora 18, pentru că am spus-o de multe ori, fructele au foarte mult zahăr și zahărul mâncat după o anumită oră, după care noi nu mai cheltuim prin activitate fizică, se depune pe ficat sub formă de grăsime și în felul acesta, de la excesul de fructe pe perioada verii, poate să apară steatoza hepatică și poate să se dezechilibreze spre diabet, la fel cum anumiți oameni se pot îngrășa, mai ales dacă consumă fructe seara.

Poate că un fruct ar fi suficient. Un fruct înseamnă cât încape într-un bol, pentru o persoană care nu are probleme cu glicemia, care nu are probleme cu greutatea, nu e nicio problemă să mănânce pe seară, să se răcorească cu o felie de pepene sau un bol de cireșe sau de caise. Însă excesul de fructe și păstrarea fructelor ca o cină ușoară pentru masa de seară nu e deloc rezonabil”, a declarat Laura Ene la Digi24, potrivit DC News.

Fructele cu un conținut ridicat de zahăr se consumă în porție de 100 de grame

Întrebată de gazda emisiunii dacă pepenele este o variantă rezonabilă pentru persoanele cu diabet, nutriționista a declarat că pepenele este o alegere bună, însă cu anumite condiții.

„Pot mânca și pepene, pot mânca și struguri, pot mânca și banane. Foarte mulți diabetici fug de banane, dar când se întâlnesc cu merele, le consumă cu kilogramele. Fiecare fruct are o concentrație de zahăr.

Există fructe foarte dulci, cum sunt bananele, perele, strugurii și mango, acestea au în jur de 20% zaharuri și ar trebui consumate pe porție, aproximativ 100 sau 125 de grame.

Există fructe cu 10% – 12% zahăr, mere, citrice, cele de sezon, caise, cireșe, nectarine, piersici, foarte bune de altfel, dar se consumă undeva la 200 – 250 de grame pe porție și când vine vorba de fructele acelea mai puțin dulci, aici putem număra orice tip de pepene, și pepene roșu, și pepene galben, care au 5% zaharuri, pentru că sunt foarte apoase, putem să consumăm în jur de 300 de grame pe porție.

Două porții pe zi ar trebui să fie suficiente. Restul până la 5 porții, despre care știm cu toții că ar trebui să consumăm de fructe și legume ar trebui să fie reprezentate de legume, pentru că ele au un beneficiu suplimentar de fibre, de vitamine și de minerale și nu vin la pachet cu atât de mult zahăr precum vin fructele”, adaugă nutriționistul.

Recent Posts

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

25 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

12 ore ago

Citeste si: