Categories: Expertul zilei

Care este legătura dintre sezonul rece și mâncărimea pielii?

Mâncărimea pielii sau pruritul reprezintă o problemă dermatologică întâlnită frecvent în sezonul rece, fiind cauzată cel mai adesea de uscarea în exces a pielii.

Domnul doctor Laurențiu Vlădău, dermatolog in cadrul Clinicii Hebra Dermatologie, spune că fără tratament și modificări ale stilului de viață pruritul poate persista toată iarna. Din fericire, însă, există modalități de a menține pielea sănătoasă și hidratată nu doar în sezonul rece, ci pe întreg parcursul anului.

Oricine se poate confrunta cu senzația de mâncărime a pielii pe timp de iarnă, însă persoanele cu istoric de eczemă, rozacee, dermatită, alergii, astm sau piele sensibilă sunt mai predispuse spre a dezvolta această problemă.

Cauze

“Xeroza sau uscarea pielii este o afecțiune dermatologică foarte frecventă, caracterizată printr-o lipsă a cantității corespunzătoare de apă în cel mai superficial strat al pielii, epidermul. Factori specifici iernii, cum ar fi aerul rece, umiditatea scăzută și vântul, trecerea de la cald la frig și invers, precum și spălarea frecventă a mâinilor și dușurile fierbinți favorizează uscarea pielii și pierderea uleiurile naturale care ii mențin hidratarea. Zone precum brațele, mâinile și picioarele tind să fie mai afectate de această problemă, fiind totodată și cele mai expuse factorilor externi. Pe măsură ce pielea devine uscată ea va deveni și mai sensibilă și predispusă la apariția de erupții cutanate și prurit”, explică domnul doctor Laurențiu Vlădău, dermatolog.

În cazuri excepționale, pielea uscată poate fi, de asemenea, un efect secundar al unor medicamentesau al anumitor boli ale pielii.

Prevenire și tratament

Măsurile simple de prevenire și tratament sunt foarte eficiente în tratamentul pielii uscate, afectată de prurit.

“Un prim pas de bază este evitarea produselor cosmetice și de îngrijire agresive cu pielea – deodorante, săpunuri antebacteriene, creme cu parfum etc. – și înlocuirea lor cu produse de curățare ușoare, fără parfum. Apoi este necesară blocarea umidității în piele prin aplicarea unui produs hidratant de mai multe ori pe zi, în special după baie și spălare pe mâini. Uleiurile naturale, cum ar fi uleiul de măsline și uleiul de cocos sau gelul de aloe vera conțin atât elemente antibacteriene, cât și hidratante, și pot calma pielea uscată, crăpată, caracteristică erupțiilor din sezonul rece. Cremele topice pe baza de cortizon, disponibile cu sau fără rețetă, pot ajuta la reducerea roșeții, mâncărimii și inflamației pielii”, explică specialistul dermatolog.

Menținerea corpului hidratat poate ajuta totodată la menținerea hidratarii pielii. Este recomandat consumul a cel puțin 2 litri de lichide pe zi, inclusiv ceai, cafea, ciocolată caldă sau oricare altă băutură caldă preferată pe timp de iarnă. Suplimentele pe bază de vitamina D pot ajută și ele la ameliorarea senzației de mâncărime. De asemenea, folosirea unui umidificator în dormitor sau în alte zone ale casei utilizate frecvent poate compensa uscarea aerului cauzată de sistemele de încălzire centrală.

Cel mai adesea pruritul se va ameliora odată cu adoptarea de schimbări în stilul de viață. Mâncărimea pielii pe timp iarnă nu este o urgență medicală, dar dacă simptomele continuă după după încercarea unor remedii la domiciliu sau dacă erupția devine dureroasă, poate fi necesară prezentarea la medic.

Recent Posts

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

33 de minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

o oră ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

o oră ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

2 ore ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

2 ore ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

3 ore ago

Citeste si: