Faringo-amigdalita (angina) reprezintă infecția acută a faringelui, a amigdalelor sau a ambelor. Această afecțiune reprezintă aproximativ 15% din solicitările pentru consultații la medicul de familie și este mai frecventă la copii, întrucât sistemul lor imun este în formare. Amigdalele aparțin sistemului imun și, fiind situate la poarta de intrare în organism, sunt ”atacate” adeseori; deoarece acestea se situează pe peretele lateral al faringelui (prima porțiune a tubului digestiv),inflamația îl cuprinde de multe ori și pe acesta.
De cele mai multe ori, virusurile sunt responsabile de această infecție, în particular cele care determină răceala comună. În aproape 30 % din cazuri, cauza este de origine bacteriană, printre care domină fruntaș streptococul de grup A, mai ales în intervalul de vârstă 3-14 ani.
Angina streptococică este caracterizată de un debut brusc prin dificultate la înghițire intensă și dureroasă, febră 38-39 grade Celsius, frisoane, slăbiciune, stare de rău general și dureri la nivelul urechii. La copii pot apărea și dureri abdominale, vărsături, iar cei foarte mici refuză să mănânce. În cazul anginelor virale, debutul este lent cu subfebrilitate 37-38 grade Celsius, dificultate la înghițire ușoară sau moderată, aceste simptome fiind precedate de manifestările unei răceli: secreții nazale seroase (transparente) sau seromucoase (albicioase), obstrucția căilor nazale, tuse seacă și răgușeală.
Doar un medic va pune diagnosticul de faringoamigdalită. Atenție, o angină streptococică la debut nu prezintă depozite pe amigdale, așa că poate fi confundată cu cea virală. Dacă este o infecție virală, nu se mai fac investigații suplimentare, dar pentru cea streptococică sunt necesare, deoarece este obligatoriu tratamentul cu antibiotice.
Exudatul faringian și testul rapid vor stabili streptococul și antibioticul indicat pentru acel caz. Mai pot fi utile analizele de sânge pentru inflamație: număr leucocite, VSH, CRP, fibrinogen. Dacă este vorba de o angină streptocică severă, se sar aceste etape de investigație și se începe tratamentul antibiotic.
Trebuie ca medicul să stabilească foarte clar tipul anginei și dacă este necesară administrarea de antibiotice. Să nu uităm că majoritatea anginelor sunt provocate de virusuri; antibioticele nu au efect asupra lor, ba chiar vor dezvolta și o rezistență la ele, lucru extrem de grav.
Anginele virale necesită doar tratament simptomatic: consum crescut de lichide călduțe, gargară cu apă de gură sau cu soluție sărată, antitermice și antiinflamatoare.
În cazul anginei streptococice, bolnavul este izolat la domiciliu, fiindcă este contagios. Tratamentul simptomatic este același, la care se adaugă tratamentul antibiotic, prescris de medic. Dacă un pacient înregistrează numeroase episoade de angină, este recomandat să îi fie extrase chirurgical amigdalele.