Care e temperatura normală a corpului și ce valori indică febra

Temperatura normală nu e la fel pentru toată lumea. Diferă de la bărbați la femei, în funcție de vârstă poate varia pe toată durata zilei, în funcție de diferiși factori. Și când temperatura e prea crescută, dar și când e prea scăzută, reprezintă un motiv de îngrijorare. 

Temperatura corpului considerată normală nu e la fel pentru toată lumea. Un medic german  a stabilit, în secolul al XIX-lea că standardul ar fi 37 grade Celsius, dar studii mai recente spun că norma sănătoasă, pentru majoritatea oamenilor este mai aproape de 36,7 °C.

Pentru un adult tipic, temperatura corpului poate fi între 36 °C și 37 °C. Bebelușii și copiii au temperatura ceva mai mare: 36,6°C până la 38°C.

Temperatura corporală nu rămâne aceeași toată ziua și variază și pe parcursul vieții.  Anumiți factori care determină modificarea temperaturii corporale, în timpul zilei includ:

  • Cât de activ ești,
  • Ce oră a zilei este,
  • Vârsta,
  • Sexul,
  • Ce ai mâncat sau ai băut,
  • Perioada ciclului menstrual, în cazul femeilor.

Valoarea temperaturii se modifică și în funcție de locul unde aplicați termometrul. În cazul în care puneți termometrul sub braț, valoarea poate fi cu un grad mai mică decât dacă ai pune termometrul în gură. Temperaturile rectale sunt, de obicei, cu până la un grad mai ridicate decât cele din cavitatea bucală.

O temperatură corporală mai mare decât intervalul normal se consideră febră. Când temperatura corpului e mai scăzută decât limitele normale, atunci e vorba de hipotermie. Ambele situații au nevoie de supraveghere medicală.

Febra

Orice temperatură care depășește 38 °C este considerată febră. Starea pe care o aveți în cazul febrei e de slăbiciune, amețeală pentru că organismul luptă cu agenții patogeni.

Dacă observați că temperatura este de 39 °C sau mai mare sau dacă ați avut febră mai mult de 3 zile, sunați imediat medicul. De asemenea, sunați dacă aveți febră cu simptome precum umflarea severă a gâtului, vărsături, dureri de cap, dureri în piept, gât rigid sau erupții cutanate.

Pentru copii, febra este ceva mai complicată. Sunați medicul pediatru dacă copilul dumneavoastră:

  • Are mai puțin de 3 luni și are o temperatură rectală de 38°C sau mai mare;
  • Are între 3 luni și 3 ani și are o temperatură rectală peste 38°C;
  • Are mai mult de 3 ani și are o temperatură orală peste 38°C;
  • Are între 3 și 6 luni și – alături de febră – este mai agitat decât de obicei, sau nu pare activ.

Când temperatura e prea scăzută

Dacă corpul tău pierde prea multă căldură, poate fi foarte grav, chiar fatal. Hipotermia este atunci când temperatura corpului scade sub 35,5°C. S-ar putea să vă gândiți la hipotermie ca la ceva care se întâmplă numai atunci când sunteți expus temperaturilor extrem de reci pentru o lungă perioadă de timp. Dar se poate întâmplă și dacă vă aflați în interior.

Hipotermia reprezintă un motiv de îngrijorare, în special, pentru nou-născuți și vârstnici.

Este posibil ca bebelușii să nu ăși poată regla temperatura corporală. Pot pierde rapid căldura. Este important să îi țineți la căldură. O temperatură sub 36 °C este considerată prea scăzută pentru copii.

Adulții mai în vârstă pot avea, de asemenea, probleme în a menține temperatura corpului într-un interval normal dacă se află undeva cu aer condiționat sau dacă nu există suficientă căldură.

Hipotermia, semn de boală

Atât pentru vârstnici, cât și pentru copii mici, o temperatură corporală sub nivelul normal poate fi un semn că sunt bolnavi.

Alte lucruri vă pot face, de asemenea, mai predispuse la apariția hipotermiei. Acestea includ:

  • Consumul de alcool sau droguri,
  • Hipotiroidism (o tiroidă subactivă),
  • Anorexie,
  • Accident vascular cerebral,
  • Sepsis (infecție),
  • Boala Parkinson,
  • Leziuni ale nervilor,
  • Malnutriție,
  • Medicamente precum antidepresive, antipsihotice sau sedative,
  • Anestezie.

Recent Posts

HOROSCOP 5 noiembrie 2024. Momente dificile pentru unele zodii

Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…

8 ore ago

Senatul a adoptat un proiect de lege privind controlul medicamentelor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope

Senatul României a aprobat un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede reglementarea unor…

8 ore ago

TOP 5 beneficii pentru sănătate ale ceaiului de cătină

Acest ceai, preparat din fructele bogate în vitamine și minerale ale cătinei, este recomandat în…

9 ore ago

Medicii sunt în alertă: temuta gripă australiană H3N2 a ajuns în Europa! LISTA simptomelor

Autorităţile medicale sunt în alertă, după ce în Italia s-a înregistrat primul caz de gripă…

9 ore ago

Screening gratuit pentru displazia de șold la bebeluși la Spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București va efectua gratuit pe data…

9 ore ago

Citeste si: